Lecție de fotbal primită de liderul Rapid. Giuleștenii, înfrângere lamentabilă pe teren propriu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două formații care domină Superliga până în prezent, Rapid și FC Botoșani, s-au împiedicat sâmbătă: giuleștenii au pierdut acasă cu Oțelul (0-2), iar moldovenii au scos doar o remiză albă pe terenul lui FC Argeș.

Giuleștenii, sufocați de Oțelul pe teren propriu. Foto Facebook FC Rapid
Giuleștenii, sufocați de Oțelul pe teren propriu. Foto Facebook FC Rapid

După remiza Botoșaniului, Rapid avea șansa de a se distanța în fruntea clasamentului, în ultimul meci pe teren propriu din acest an. Însă vișiniii au dat cu piciorul acestei oportunități, evoluând lamentabil contra unei formații excelent organizate. Oţelul s-a impus meritat, prin golurile marcate de Pedro Nuno (17), cu o execuție frumoasă din careu, după o minge întoarsă de Denis Bodrun, şi de Paul Iacob (80), fost jucător la Rapid, din lovitură liberă de la circa 25 de metri la care portarul Aioani a fost total aerian.

Succes al Oțelului, după 11 ani

Oaspeţii au avut ocazii mai multe şi mai mari, dar portarul giuleștenilor s-a remarcat la şuturile lui Andrezinho (36), Pedro Nuno (52), Bordun (59) sau sa lovitura de cap a lui Paulinho (60). Portughezul Paulinho a trimis în bara transversală de la 6 metri (58).

De partea cealaltă, Rapid a ratat câteva oportunități, prin Claudiu Petrila, care a şutat pe lângă poartă (6), iar în repriza secundă a fost blocat de Andrei Rus in extremis (72). Alexandru Dobre (26) a trimis un şut deviat puţin pe lângă poartă, iar lovitura de cap a lui Elvir Koljic (49) a fost apărată de Cosmin Dur-Bozoancă.

image

A fost prima victorie a gălățenilor în fața vișiniilor după mai bine de 11 ani. Precedentul succes bifat în campionat de moldoveni data din 1 septembrie 2014, când a învins acasă cu același scor.

Cei 8.137 de spectatori au plecat dezamăgiți acasă, mai ales că Rapid are o singură victorie în ultimele patru etape. În schimb, Oţelul are o singură înfrângere în ultimele şase etape, reușind să urce pe loc de playoff.

Rapid - Oţelul Galaţi 0-2 (0-1)

Giuleşti Superbet Arena - Bucureşti

Au marcat: Pedro Nuno (17), Paul Iacob (80).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite