Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă AUR ar ajunge la putere
România a intrat în a patra lună de criză politică, cu un guvern demis și fără o majoritate clară pentru succesorul lui Ilie Bolojan, în timp ce numele lui Alexandru Nazare și Luca Niculescu sunt vehiculate pentru funcția de premier. La „Interviurile Adevărul”, jurnalistul Ion M. Ioniță analizează jocurile din spatele viitoarei nominalizări și avertizează că revenirea la cheltuieli necontrolate sau ascensiunea forțelor anti-europene ar putea pune în pericol stabilitatea financiară și relația României cu UE.
Adevărul: Aflăm astăzi prin ministrul sau mai așteptăm?
Ion M. Ioniță: N-avem niciun fel de confirmare oficială că președintele ar face un anunț la ora la care discutăm. Ce se va întâmpla pe parcursul zilei? Nu știm.
Știm doar că președintele stă la deschiderea anului școlar într-o comună. Foarte bine că s-a dus acolo și este un mesaj bun pentru toți copiii. Trebuie vizitate aceste școli mai puțin cunoscute, mai puțin aflate în atenția centrelor din învățământ, din politică. Învățământul este peste tot și vedem că traversăm o criză care are cauze și în sistemul de educație, adică în rezultatele acestui sistem de educație din România.
Ne-am fi așteptat poate să aibă o mai mare implicare președintele, pentru că are legătură cu această zonă. Urmărește, a fost și cadru didactic la un moment dat. Cred că și partenera dumnealui a avut legături cu mediul educației.
Sper că se va implica pentru că aici am văzut foarte multe proiecte. Fostul președinte făcuse un program național „România educată”. Ușor să anunți mari proiecte și la sfârșit să nu iasă nimic. Măcar acum e posibil să fie o discuție chiar care să ducă undeva, nu numai întâlniri.
Mai schimbăm o idee și după aia rămân toate lucrurile așa cum au fost și sunt slabe șanse să vedem o schimbare calitativă în învățământ. Nu înseamnă că oamenii nu-și fac datoria marea majoritate, dar ceva din sistemul acesta nu merge, pentru că vedem rezultatele și rezultatele sunt departe. De aceea, într-o Românie modernă ar trebui să avem un sistem de educație care să ne apropie de ceea ce ne-am dori să fie o Românie educată.
Din păcate, pierdem în fiecare an din această Românie care ar trebui să fie educată și nu e.
Au fost foarte multe comentarii legate de nivelul în scădere al pregătirii populației și opțiunile politice. Putem să facem o astfel de legătură pentru că, iată, în Germania tocmai ce vedem, s-a produs inevitabilul.
Și aici putem să facem o legătură. Într-adevăr, vedeți impactul acesta extraordinar al rețelelor de socializare, ceea ce se întâmplă pe aceste rețele și faptul că oamenii nu sunt educați să înțeleagă ce se întâmplă, ci să înțeleagă cum sunt manipulați.
Noi nu facem asta. Cine ar trebui să învețe oameni, de mici, bineînțeles, dar și cei mari trebuie să aibă aceste abilități, pentru că la orice vârstă ești manipulabil.
Și, atunci, cum te poți apăra? Pentru că sunt oameni care nu își dau seama ce înseamnă mediu informațional, habar n-au. Ei cred că dacă scrie ceva, este cum scria pe vremuri în ziare sau într-o carte.
Un text tipărit pe care cineva îl corectează, îl supervizează și de-abia apoi e dat bun de tipar. Deci când a trecut prin filtre, nu că oricine poate să scrie orice când vrea, orice fel să mintă.
Sunt puțini oameni care înțeleg chestia asta. Sunt puțini, cu atât mai puțini cei care înțeleg că sumedenia de prieteni pe care îi au pe rețele, mulți nu există cu adevărat. Sunt roboți care îi manipulează. Și tu crezi că omul ăla îți dă un sfat: „Du-te și cumpără cutare lucruri, că îți va fi bine. Tratează-te cu apă și cu ceapă”.
Avem două incidente, unul mai vechi și unul foarte recent, cel cu ambulanța, cum oamenii care au aruncat cu pietrele în ambulanță, că au văzut ei pe TikTok nu știu ce, că fură copii, și cazul de la Jurilovca din acest weekend cu oamenii care au venit la un festival care nu există.
Sunt două exemple extrem de bune. În primu, a fost atacată o ambulanță, au dat cu pietre, ei mergeau mai departe. Au oprit ambulanța, nu a trecut pe lângă ei și au dat cu pietre în ea, foarte grav, și i-au blocat drumu.
Dacă ar fi reușit să pună mâna pe oamenii de acolo, s-ar fi putut încheia cu pierderi de vieți omenești, pentru că erau atât de lipsiți de rațiune și atât de violenți încât nu știu dacă ar fi scăpat cu viață cei doi membri ai echipajului de pe ambulanță. Și aveau și un bolnav, din sat, pe care îl duceau la spital.
Și toate astea s-au întâmplat din cauza acestei dezinformări de pe TikTok, că ambulanța neagră umblă și fură copii. Culmea, ambulanța nici măcar nu era neagră, era albă și scria pe ea „ambulanță”.
Ba chiar am văzut tot felul de filmulețe de dezinformare în care filma numărul acela. Deci numărul de urgență pe care îl știe toată lumea, „112”. Groaznic, asta e ambulanța neagră când ea era albă complet. Deci atât de departe merge dezinformarea încât spui că albul e negru și lumea te crede.
Și atunci te întrebi: ce se întâmplă cu educația? Este suficient să te duci la școală, să înveți materiile pe care le știm cu toții sau mai trebuie să faci ceva în lumea de azi? E ca și cum în lumea automobilului nu predai, nu-i înveți pe oamenii regulile de circulație. Este extrem de grav ceea ce se întâmplă.
Acum este prima zi de școală. N-avem decât să dorim succes tuturor celor care încep școala astăzi. Că sunt elevi, că sunt profesori, nu le este ușor. Mai ales într-o lume în care vedem că nu e deloc liniște în ceea ce privește și revendicările salariale, tot neliniște, tot solicitări, că revenim și la politică.
Despre posibila nominalizare a unui premier
Astăzi ni s-a spus, pe surse, că președintele ar putea să anunțe un nou premier. Nu știm dacă el va fi domnul Nazare. Ar fi în stare domnul Nazare să strângă o majoritate care să facă guvernul să treacă prin Parlament?
Nu știm, dar noi discutăm chestiile astea de patru luni de zile. Criza politică a început din iarnă, cu amenințările PSD că vor da jos guvernul.
Normal ar fi trebuit să spună și că venim cu următoarea variantă de guvern și cu următorul premier. Dacă spui „Nu sunt mulțumit, nu-mi place guvernul ăsta din care fac parte, pe care l-am votat, al cărui program l-am votat”, domnule, vii cu ceva: „vin cu echipa asta și vă propunem”. „Îl dăm jos pe Ilie (n.r. Bolojan), venim noi cu unu' super bun și rezolvăm problemele de la Ilie Sărăcie, mergem la unu' bogăție.”
Doar l-au dat jos și n-au mai venit cu nimic, și de atunci tot discutăm: că va fi Grindeanu, că va fi Eugen Tomac a doua oară. Și mă întreb: cine lansează toate zvonurile astea, că ele vin undeva: ce înseamnă surpriză?
Poate e nominalizare, adică faptul că apare o nominalizare, nu că cine este nominalizat? Nu știm cine este și speculăm pentru că n-avem nimic, n-avem un capăt de ață să spunem: „Da, domnule, uite, a venit cineva și a spus: Eu asum guvernarea”.
Sau poate au venit, dar președintele nu a agreat acea variantă, pentru că îi includea poate pe cei de la AUR.
Putem să spunem și asta, dar nu cred că era, pentru că președintele a spus că nu discută o variantă cu AUR, iar din partea partidelor am văzut ce a ieșit până la urmă. Sorin Grindeanu și Sigfried Mureșan.
De ce ar fi ok acele grupuscule formate din ultranaționaliști? Ce diferență între doamna Șoșoacă și domnul Simion ca orientare. Până la urmă, dacă nu îl placi pe unul, dar îl placi pe altul?
Președintele, cum să spun, e mai mult așa, ca joc politic. El nu acceptă, el nominalizează. În mod clar, poate să negocieze, evident. Dar aici este o problemă pentru cei care ar susține o asemenea majoritate și mă refer la UDMR, pentru că UDMR e cheia. Și dacă UDMR susține o asemenea majoritate cu POT, SOS, Ponta și alți naționaliști, e greu pentru ei să justifice așa ceva, pentru că sunt niște incompatibilități majore.
Victor Ponta a fost la „Interviurile Adevărul” săptămâna trecută și a spus: „Când am dat noi jos guvernul Ungureanu, președintele Traian Băsescu m-a chemat în aceeași zi și mi-a cerut să fac guvernul” De ce n-a făcut același lucru și președintele Nicușor Dan?
Aici este, e cheia. De ce n-a făcut? Vii și îl iei pe cel care a condus această operațiune, adică PSD, și îi spui: „Domnule Grindeanu, ați dat jos guvernul, constituțional, dreptul dumneavoastră. Vă rog să formați noul guvern.”
L-ai dat jos, primești responsabilitatea guvernării în 24 de ore. N-avea ce negocieri să facă, pentru că era clar că dacă ai dat jos un guvern din care faci parte, partenerii tăi nu să fie cei mai fericiți să vină să spună: „Vai, Grindeanu, bine că ne-ai dat afară, îți mulțumim, hai să facem alt guvern.”
Este clar că s-a produs o ruptură și atunci te duci la cel care și-a asumat această chestiune și spui: „Vă mandatez să faceți guvernul.” Că reușiți, bine, că nu reușiți, veniți înapoi la mine, mai facem o tură. Au trecut 100 și ceva zile. Deci puteai să ai 10 nominalizări până acum.
Dumnealui a spus că nu-și dorește alegeri anticipate. Dar mai e un scenariu despre care se discută tot așa, pe surse, în care e luat în calcul un guvern Bolojan într-o perioadă nedeterminată, că deja e de foarte multă vreme interimar.
Nu este un scenariu, pentru că nu mai poți să funcționezi cu guvernul Bolojan. Puteai să mai funcționezi dacă nu apăreau hotărârile în instanță care i-au anulat toate hotărârile de guvern. Și atunci, în acest moment, conform acestor decizii, puterea judecătorească a anihilat puterea executivă în România.
Noi ai un guvern demis, cu puteri restrânse constituțional. Stă acela acolo până vine cel care a primit votul Parlamentului. Adică nu poate să plece lumea din guvern, să spunem: „Ne-ați dat afară, suntem demiși și nu știm. Închideți ușile și plecăm.”
Cum să rămâi fără guvern? Imposibil. Dar tu ai un guvern demis și vine o instanță și spune: „Hotărârile se suspendă”, toate 10 au fost. Și atunci tu ești legat de mâini și de picioare. Nu poți nici măcar să faci alegeri anticipate, pentru că îți trebuie o hotărâre de guvern. Deci vedeți ce încearcă?
Dacă ți le contestă cineva și spune: „Păi cum le-ați dat p-alea? Le-ați anulat, anulat și astea.” Și atunci, dintr-o dată vedem că nu se mai pot face anticipate în România. Deci nu mai poți să faci anticipate.
Dacă aveam o acțiune directă, rapidă, gen: „Domnul Grindeanu, vă rog, formați guvernul, l-ați dat jos, vă felicit, treceți la treabă.” A căzut și Grindeanu. Îl luăm pe Siegfried și, după șapte-opt nominalizări, zici: „Gata, facem alegeri” și guvernul demis. Constituția este clară, nu se poate face o majoritate, mergi la popor.

Despre Luca Niculescu ca variantă de premier
Putem să înțelegem că președintele are o afinitate pentru domnul Niculescu. Dar domnul Niculescu, care este un diplomat, o persoană din mediul academic, cum merge el să discute cu partidele, ce legitimitate are un astfel de personaj?
Nici nu știm dacă e așa. Dacă e o nominalizare și îl privește pe Luca Niculescu, sigur că ar fi o variantă foarte bună, ținând cont de cariera domnului Niculescu, un jurnalist care ar ajunge premier. Iată, un foarte bun jurnalist.
Discutăm zvonuri. N-avem niciun fel de date pe ce ne bazăm. Pe susținerea PSD? Probabil că da. Adică dacă PSD primește posturile și va avea posturile-cheie într-o viitoare guvernare. Va fi mai puțin interesat de persoană, adică nu va ține cu dinții să fie un anumit om.
Va accepta un nume propus de președinte pentru că știe că nu va avea foarte mare putere. Deci poate să fie un premier pus ca să aibă o imagine bună, să aibă o relație excepțională cu partenerii noștri, să dea un semnal foarte bun în afară, pentru că domnul Luca Niculescu este un european, un diplomat, un om care negociază la nivel internațional, premier.
Are agenda de telefon la el, și dacă vrea să sune în afară, îi și răspunde. Vorbește și câteva limbi străine excepțional,
Vorbitor 1: Vrea să sune în afară, vreau să... Și dacă vrea să sune undeva, sună și îi și Vorbește și câteva limbi străine excepțional. Ca să nu mai vorbim de educația franceză.
Ați descris un excepțional ministru de externe excepțional
Ministru de externe, dar ce facem? Politică? Că politica e altă meserie. Politica e ceva în care îți pui niște cizme de cauciuc și te bagi în noroi până la genunchi, dacă nu mai sus, și începi să cauți pe acolo o cale să ieși din situație.
Și atunci PSD ar putea să accepte un asemenea guvern, considerând că-l controlează. Acesta e adevărul: că n-ai putere politică, îți trebuie putere politică.
Și atunci, da, se face un deal, o înțelegere de tipul: „Uite, punem omul ăsta, care e foarte bun și vă ajută și pe voi, pesediștii, că aveți o față mai tăbăcită așa în relații internaționale și un renume care nu vă favorizează.”
Mă refer la ideile pe care PSD le tot vehiculează cu privire la viitorul program de guvernare. Ați văzut și cele 10 puncte și de ce spun că au o imagine care stârnește îngrijorare în plan extern. Mă refer pentru că ei se întorc la cheltuirea banului public. Nu egalează nimeni la spart banii. Se pricep de minune. Ori asta ridică sprâncene.
După un program de austeritate în care au redus deficitul bugetar, să vină acum un guvern susținut de partidul care spune „hai să dăm drumul la bani”, căci asta spune în cele 10 puncte. El spune: „Hai, domnule, aruncăm pe geam restricțiile astea, strânsul curelei și dăm drumul la bani, că nu mai poate.”
Lumea se crispează. Adică lumea, mă refer la cei care dau bani ca România să plătească pensii și salarii lunar: băncile, finanțatorii, toți cei care creditează România și cumpără titluri românești în fiecare lună.
Ne împrumutăm în fiecare lună. Și dacă văd așa ceva, agențiile de rating vor spune: „N-au respectat minima înțelegere”, să ducă în junk.
Și atunci, bineînțeles că apare o mare problemă. Dacă pui un Nazare la Finanțe, care a spus „ținem punga strânsă, nu dăm drumul la punga de bani”, Luca Niculescu, oameni responsabili, care înțeleg negocierile, asta ar fi un semnal pozitiv pentru creditorii României.
Dacă îți vine unul care spune „spargem banca, sparge în pușculița cu bani și dăm bani la toată lumea”, dintr-o dată lucrurile devin foarte greu de finanțat în România.
Nazare ar putea negocia cu PSD pentru reducerea deficitului
În cazul în care l-am avea pe domnul Nazare în această formulă de prim-ministru, ar reuși poate să strângă votul și din tabăra Bolojan?
De la cei care sunt în tabăra anti-Bolojan în PNL. Ar putea să strângă mai multe voturi. Veștea a avut 14 din PNL. S-ar putea să strângă mai multe Nazare, dar totuși să-l nominalizeze președintele. Ar fi o variantă bună, pentru că știe ce înseamnă Ministerul de Finanțe și că problema României numărul unu este cea legată de bani.
Fără Bolojan și Fritz la negocierile privind un nou Guvern. Nicușor Dan a discutat doar cu Grindeanu și Kelemen | SURSEȘi atunci ar putea să negocieze cu PSD-ul. Chiar dacă PSD-ul controlează guvernul, ar putea negocia ceva de genul: „Haideți să nu distrugem tot ce a făcut România în ultimul an de zile legat de reducerea deficitului. Hai să nu aruncăm în aer, până la urmă, toată suferința oamenilor, dacă oamenii au plătit restrângerea asta de deficit bugetar”
Poți să fii optimist. De ce? Dacă ai un guvern rațional care, evident, nu mai crește povara fiscală, ba chiar încearcă pe undeva să mai ajusteze lucrurile acolo unde ele sunt exagerate, să spunem, pentru că sunt și supraimpozitări.
În momentul în care ai ajuns la fundul sacului, ai posibilitatea acum să încerci să o iei în sus. Și cred că noi suntem în acel moment acum.
Adică am ajuns cu roller coaster-ul în punctul ăla când ți-ai ieșit sufletul din tine și mai trebuie să urci. De ce mai beneficiezi de fonduri europene, din fondurile structurale, alea clasice pe care le cunoaștem? Ai încheiat PNRR-ul. Nu excepțional, dar nici catastrofal. Ai luat niște bani, ai făcut niște autostrăzi. Mergi de la București la Bacău pe autostradă.
Aveam noi bani să facem în viața noastră o autostradă până la Bacău și până la Pașcani? Anul viitor n-am fi făcut-o niciodată.
De asemenea, programul și pentru apărare sunt locuri de muncă. Deci, haideți să vedem și partea prin apărare, că nu e totul numai negru în România, spune și președintele. Uite, îl citez, că sunt unii care spun că nu putem să facem nimic. Nu-i chiar așa.
Și atunci ai premisele de la care să pornești fără să distrugi, mai adaugi ceva, să îmbunătățești puțin lucrurile. Și asta s-ar putea face.
Și cred că aici a greșit Grindeanu. Nu numai el, el personal, ci PSD-ul, pentru că ei n-au lăsat guvernul Bolojan să termine anul ăsta. Ei veneau la guvernare prin rotativa guvernamentală și veneau oricum pe o situație mult mai bună.
Deci, Bolojan încasa toate înjurăturile pentru că a mărit taxe, inflație, și veneau cu o situație mai bună, fără criza politică. Ei au creat o criză politică cu un an de zile înainte, fără ca să epuizeze potențialul negativ.
S-au grăbit și au provocat o criză politică din care nu mai știu să iasă și asta nu le aduce nici lor capital electoral.
Adică nu se vede electoratul ducându-se de la AUR acum înapoi, plecând: „Hai la PSD, că au dat”. Din contră, au făcut exact ceea ce își dorea AUR să facă.
Să presupunem că va fi totuși făcută o nominalizare în persoana domnului Nazare. Putem să ne gândim totuși că domnul Nazare va merge pe aceeași linie pe care a mers și Ilie Bolojan?
Cred că ar putea să rezolve ceva de genul șase luni, adică o negociere prin care nu mai strângem așa de mult cureaua ca pe vremea lui Ilie, dar nici nu rupem banii, ceva de genul ăsta.
Ca la salarizarea unitară, cum a căzut ăsta? Scandal, pierdem bani. Nu se tăia niciun venit, pentru că era clar în lege.
Atunci să avem un guvern temporar, cu domnul Nazare premier și să încheiem anul acesta cu deficitul de 6,2%
Da, și atunci putem să răsuflăm puțin ușurați pentru anul viitor și probabil PSD să se gândească la anul să preia guvernarea cu tot cu premier sau să rămână în actuala guvernare, dar să pună presiune pe premier să facă chestiunile electoraliste, pentru că vin alegerile din 2028.
Și atunci, în 2027, în a doua parte a anului, să pună presiune pe premier, să-i spună: „Hai, acum dă drumul la pungă” și atunci să meargă guvernarea asta spre organizarea alegerilor generale la termen din 2028.
Vorbitor 2: Putem să ne gândim la o astfel de formulă, cu un guvern condus, poate, de domnul Nazare, cu PSD-UDMR, grupusculele acelea, conservatorii din PNL, dar vom avea o opoziție foarte interesantă în cazul acesta, formată din PNL, cu Bolojan, USR și AUR, care vor sta pe capul guvernului
Ar fi cea mai bună formulă pentru România, pentru că oamenii ar putea să aleagă atât în ceea ce privește guvernarea, dar și opoziția. Adică ai avea o opoziție, una național-suveranistă și una democratică, pro-europeană.
S-au conturat două blocuri în opoziție, AUR și PNL-USR, și atunci ar fi foarte sănătos din punct de vedere democratic. Că asta a fost critica în formula pe care am avut-o până acum: au fost toate partidele în aceeași găleată, s-au mâncat între ele și AUR a beneficiat.
Este o greșeală fundamentală, din vremea lui Iohannis, când a adus PNL-USR-PSD la un loc și a făcut USL-ul. În momentul acela n-ai mai avut opoziție, pentru că trebuia să fie PNL în opoziție cu PSD, indiferent cine era la guvernare, ca să ai stânga-dreapta, clasic.
Greșeala fundamentală pe care a făcut-o și Iohannis când a dărâmat guvernul PNL-USR și scos USR-ul, a făcut criza guvernamentală și a venit refacerea ca să fie liniște în țară. N-a fost liniște.
A câștigat AUR din toată afacerea asta și n-am mai avut opoziția între PNL și PSD, cea clasică în România, în care oamenii alegeau, să spunem, între cele două viziuni. Au guvernat cum au guvernat, au lăsat țara în datorii enorme.
Cine a prosperat? AUR, evident, și a ajuns la scorul pe care îl vedem acum. Cum s-a întâmplat când vorbeam și de Germania, unde guvernează în coaliții stânga-dreapta. Cine câștigă? Opoziția naționalist-extremistă din Germania.
Pentru că nu mai ai partidele acelea din opoziție care să prezinte alternative și rămâne unul singur. „Votați cu mine, că altă opoziție nu mai avem.” Așa și în România.
Făcea iar alegeri după patru ani, câștiga PSD-ul. Foarte bine, venea o guvernare PSD, nu câștiga, vedeam. Dar așa le-a băgat împreună și n-am mai avut opoziție. A crescut AUR și te-ai dus și a ajuns până la anularea alegerilor prezidențiale, cutremurul care a zguduit România.
O greșeală fundamentală. Acum măcar se separă apele din nou. Să rămână PNL în opoziție, cu USR, să rămână PSD la guvernare.
Ar fi acel cordon sanitar consistent, da, așa cum a fost el numit, cu un AUR care nu ar mai fi singura voce din opoziție și cu o dreaptă care recuperează, pentru că a pierdut foarte mult cu domnul Bolojan la putere
Sigur, dar ei și-au asumat guvernarea asta, adică ei nu au avut unde să fugă de guvernare. Ilie Bolojan n-a putut să vină dimineața să spună „iau măsurile astea” și seara tot el să spună „ce nenorocire am făcut?”. PSD-ul a făcut chestia asta: votat cu el dimineața și după-amiază hai să umplem televizoarele și să arătăm ce nenorocit a fost premierul.
El nu putea să facă asta și normal că a încasat. Afacerеa asta e: dacă intră într-o opoziție acum împreună cu USR-ul, foarte bine. Oamenii vor vedea mai multe tipuri de opoziție și se vor raporta și la rezultate.
PSD-ul, dacă ajunge să formeze un guvern cu premierul lui, cu un alt premier, nu va mai putea să vină după aia: „Ce nenorocire face guvernul ăsta”.
Se vor certa cu domnul Nazare?
Cu domnul Nazare? Da, dar toată lumea știe că domnul Nazare nu e partid. Adică nu poate să facă domnul Nazare ce vrea într-un guvern. Dacă n-are suportul miniștrilor, el sigur poate să trimită o hotărâre de guvern, să fie cu semnătura lui, dar nu va funcționa. Guvernul ăla nu va rezista dacă miniștrii spun: „Nu, domnule premier, noi nu suntem de acord cu ce faci dumneata”. N-are cum să funcționeze.
Deci funcționează guvernul, să spunem, Nazare sau X, numai cât timp PSD-ul e de acord. Și atunci nu mai poate să arunce vina, să spună: „Nu vrea Nazare”. Nazare e singur, partidul sunteți voi.
AUR și riscul unei victorii electorale
Vorbeam mai devreme despre situația din Germania. Este, într-adevăr, o perioadă foarte bună pentru extrema dreaptă. O vedem peste tot, exact. Dar ce ar însemna asta în România?
Avem un partid care a căpătat această etichetă de extremă dreaptă, dar care încearcă să pară altceva, inclusiv propriii alegători nu sunt foarte clari. Unii par naționaliști, dar după aia vine domnul Peiu și nu mai are discursul pe care îl are George Simion.
Sunt oameni care au cu totul alte opinii. Pare mai degrabă un partid asemănător cu PSD-ul.
Dar ce ar însemna pentru România un câștig concret al celor de la AUR la următoarele alegeri?
Nu văd cum am ieși dintr-o asemenea situație. România depinde de banii din Europa. Noi plătim pensii și salarii pentru că vin bani din Europa și pentru că suntem creditați că facem parte din Uniunea Europeană.
Uitați-vă pe agențiile de rating, la ce au spus în august: „Sunteți la limita junk-ului și v-am trecut cu bunăvoință pentru că ați redus deficitul bugetar și pentru că faceți parte din Uniunea Europeană”.
Este scris explicit acolo: pentru că faceți parte din Uniunea Europeană. „Noi vă dăm credite în continuare pentru că avem asta”. Asta e o brumă de credibilitate. Dacă n-ați face parte din Uniunea Europeană, adio bani.
Cei de la AUR credeți că ar încerca să se opună deciziilor Uniunii Europene?
Da, bineînțeles, o și fac. Cum votează în Parlamentul României și cum votează în Parlamentul European? Programul SAFE, care infuzează miliarde nu mai în industria de apărare, că se fac autostrăzi? Ceea ce nu se face pe PNRR, se va face pe SAFE, cum ar fi Autostrada Moldovei.
Și-i întreb pe oameni, pe cei din Moldova: au nevoie de autostradă? Păi făceau și proteste. Era celebru protest cu autostrada, un domn care ulterior l-a susținut pe Călin Georgescu.
Vicepreședinta PNL Oana Gheorghiu afirmă că asocierea cu PSD a avut un cost major pentru liberali și țarăBanii ăștia, autostrada o vedeți, circulați pe ea, nu este fantasmagorie. Mergeți cu mașina pe ea, plecați de la Bacău și ajungeți la București. Deci există și sunt bani europeni. Și se gândește cineva că banii ăștia europeni ce înseamnă? Înseamnă bani plătiți de francez, de neamț, de belgian, de portughez, de spaniol, care plătește din taxele și impozitele lui o sumă de bani cu care se fac autostrăzi în România.
Asta e solidaritate europeană, pentru că noi n-avem autostrăzi, noi suntem mai săraci și ceilalți, mai bogați, ne dau bani nouă, gratis. Nici măcar cu dobândă de 1%. Nu ești mulțumit?
Am auzit voci din rândurile acestor anti-europeni spunând: „Ce mare filozofie cu programul acesta?” Păi, mare, că s-au făcut opt spitale. Le făceați voi? Din ce? Din aer? 300 km de autostradă? Sunt concrete. Școli, cum s-au făcut, cât trebuiau să se facă.
Am pierdut bani din legea salarizării și alte nenorociri de genul ăsta din cauze politice, nu din cauze obiective. Și din cauze politice am dat foc la 700 de miliarde de euro. Și dai vina tot pe Uniunea Europeană că nu ești tu în stare să faci cu banii pe care ți-i dă.
Și de-aia te temi, pentru că un asemenea partid ajuns la putere s-ar putea să ajungă la ruperea relațiilor cu Uniunea Europeană, cu consecințe catastrofale pentru România.
România este finanțată de europeni. Deci, domnilor, ca să fim clari, nu o să mai ai bani, nu e o privire alarmistă. Să nu mai ai bani să plătești salariile în România? Sau te împrumuți la niște sume astronomice pe care nu le pot susține acum?
România de-abia gâfâie ca să plătească dobânzile. Ce s-ar întâmpla dacă ți se opresc fluxurile financiare? Numai un singur lucru, leul, cam care ar fi criza de anul trecut, criza cealaltă cu alegerile. Câți bani a cheltuit Banca Națională ca să oprească declinul. Și gândiți-vă că prețurile sunt în euro și ce prostie am făcut că n-am intrat în zona euro.
Te gândești la bulgari și sunt lucruri complicate, li se spun oamenilor lucruri complicate. Mergeți la Giurgiu, de la București sunt 60 km, dați 5 lei la pod ca să treceți podul și faceți alimentarea la benzinărie în Bulgaria și o să vedeți diferența de preț, pentru că Bulgaria este în euro.
De ce în Bulgaria este aproape cu 2 lei mai puțin? Nu mai știu prețul de azi, să spunem, dar să zicem semnificativ mai mic decât în România? Pentru că leul e leu și euro e euro, din cauza asta.
Ce s-ar întâmpla dacă partidele anti-europene ar ajunge la putere
Alegerile din Franța, de exemplu, ar putea și ele să dea o surpriză de proporții, tot pentru extrema dreaptă. Cum ne afectează acest val al extremei drepte din Europa?
E foarte grav ceea ce se întâmplă și ceea ce s-a întâmplat în Germania, ieri, în Saxonia-Anhalt, pentru că e un exemplu și înseamnă contagiune. Suntem pe acest val de creștere a extremei drepte în Europa. E o realitate.
Sigur, într-un anume loc, da, semnalul ar fi pentru prima dată după al Doilea Război Mondial când partide de extremă dreaptă în Germania, unde știm ce a însemnat extrema dreaptă și, în timp, ce a însemnat istoria și cum a ajuns un partid extremist, partidul nazist, la putere tot prin alegeri.
Este foarte îngrijorător și asta duce la contagiune, pentru că și alții se iau după chestia asta și vedeți că se schimbă. La noi, înainte de alegerile astea, se schimbase trendul. Pentru că PSD încearcă să se apropie de mesajul AUR. De ce?
Pentru că există o găleată cu miere. Electoratul, 40% în sondaje. Și când tu vezi că ăla ia 40% pe mesajul acesta, tu nu te gândești la ce vrei tu, ci zici: „Păi, pe asta ia 40%. De ce să nu iau și eu? Să bat cu cărămida dacă sunt naționalist și eu.”
Și prin contagiunea asta se va duce din ce în ce mai mult. Și vedem și președintele cum folosește același tip de mesaje, cum a fost acum în Catedrala Națională, când a lansat tot același tip de mesaje legat de naționalist. De data asta însă, „sănătos”, între ghilimele, cum spune președintele.
Credeți că am putea să ajungem chiar la situații extreme pe acest val naționalist? Situații extreme privind reconsiderarea Uniunii Europene și a monedei euro și zonei Schengen?
Orice se poate. Pentru că, dacă ajung astfel de partide anti-europene în țări ca Germania, Franța și restul, cine mai susține Uniunea Europeană?
Ne întoarcem la mărci, coroane
Și la vize. Și dacă vreți să mergeți în Grecia, stați la coadă la bulgari să vă dea viză și la greci după aia, vreo două zile pe drum, că te oprești să iei vize. Dacă nu, le iei online și plătești. Cum era înainte.
Gândiți-vă că, dacă vrei să mergi cu mașina în Olanda, că ai copiii acolo, ceri vize la unguri, la slovaci, la cehi, la austrieci și toate țările pe care vrei să le traversezi. Pe când acum e o singură țară. Mergi de oriunde la fel.
Ce s-ar întâmpla? Ce cutremur ar fi, cum s-ar prăbuși toate economiile. Și mai este ceva aici. Europa nu este singură. Ea are de făcut față unor blocuri: China, Statele Unite, Rusia. Cum ar reuși o țară, fie ea și Germania, cu 80 de milioane de oameni, cu 4 trilioane PIB, să facă față Chinei singură? Cum ar negocia cu un colos din ăsta? Sau India, America.
Ați văzut administrația Trump: taxe, tarife. I-a rupt cu industria auto. Cum te duci să negociezi dacă n-ai o forță cum este Uniunea Europeană în spate, a doua economie a lumii și care are o forță de negociere fantastică și poate să-și negocieze contractele cu Statele Unite, cu China, cu India, cu America Latină, Mercosurul celebru.
Gândiți-vă, o țară ca Slovenia, ca România, ca Bulgaria, că noi în Europa suntem niște țări mici, nu înțelegem asta. Noi suntem diverși, suntem numeroși ca populație, adunați, suntem mulți, dar noi suntem diferiți ca exprimare, limbă, cultură. Farmecul Uniunii Europene și puterea ei stă și în acest lucru, dar stă și în puterea de a acționa unitar.
Ori, dacă distruge Uniunea Europeană, ce stat din fosta Uniune, dacă s-ar întâmpla nenorocirea asta, ar mai rezista? Și spun că n-ar rezista nici Franța, nici Germania, pentru că aceste țări puternice în Europa nu sunt suficient de puternice să negocieze de la egal la egal cu niște coloși pe care îi avem acum.




















































