Iohannis, prezent la consultările politice organizate de președintele SUA. Sprijinul pentru Ucraina, printre subiecte
0Președintele României a participat, marți, la invitația președintelui SUA la o nouă rundă de consultări politice în format restrâns cu lideri globali aliați, în contextul continuării conflictului militar declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările se înscriu în seria eforturilor aliate și transatlantice de coordonare și vin în completarea discuțiilor care au avut loc anterior, în format similar, în contextul războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei. Această nouă rundă de consultări a avut loc în contextul evoluțiilor recente din teatrul de război din Ucraina, inclusiv al atacurilor asupra infrastructurii civile din apropierea României.
„Liderii au analizat măsurile care trebuie luate pentru a continua, în mod eficient, sprijinul pentru Ucraina, precum și pentru a determina Rusia să înceteze războiul și acțiunile sale ilegale și iresponsabile. Discuțiile s-au axat, de asemenea, pe asigurarea securității alimentare și a lanțurilor critice de aprovizionare”, precizează sursa citată.
Atacurile din porturile ucrainene, printre subiecte
Klaus Iohannis a subliniat faptul că Rusia „trebuie să înceteze atacurile asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în imediata proximitate a României, care sunt crime de război, care au drept scop distrugerea depozitelor de cereale și infrastructura critică de aprovizionare, afectând și transportul pe Dunăre”.
„Președintele României a prezentat liniile de acțiune întreprinse până acum la nivel național și aliat, prin întărirea măsurilor de supraveghere, creșterea vigilenței, monitorizare și poliție aeriană în regiunea Mării Negre și a mulțumit NATO, precum și Statelor Unite ale Americii și altor aliați pentru ajutorul oferit în acest sens”, precizează Administrația Prezidențială.
Șeful statului a solicitat liderilor intensificarea eforturilor pentru asigurarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic și la Marea Neagră, în mod mai eficient și mai bine calibrat la actuala situație de securitate: „Președintele României a subliniat că, în acest moment, sunt necesare capabilități sporite pentru detectarea și interceptarea dronelor, precum și pentru o apărare aeriană mai puternică, în conformitate cu deciziile de la Summitul de la Vilnius”.
România continuă sprijinul pentru Ucraina
Președintele Klaus Iohannis a precizat că România va continua să își mențină, în mod solidar, atât timp cât va fi necesar, sprijinul pentru Ucraina, pe toate palierele relevante – inclusiv tranzitul de cereale.
„Evocând și recenta întâlnire de la New York, din marja Adunări Generale a ONU, la care a participat alături de Președintele Ucrainei, Președinta Comisiei Europene și vicepremierul Bulgariei, Președintele României a prezentat măsurile concrete luate de țara noastră pentru îmbunătățirea condițiilor logistice de tranzit, ceea ce a condus la facilitarea tranzitului a peste 27 de milioane de tone de cereale de la începutul războiului, urmând ca obiectivul dublării capacității de tranzit la 4 milioane de tone de grâne lunar să fie atins până la finalul anului”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Președintele Statelor Unite și liderii participanți și-au exprimat aprecierea și susținerea pentru eforturile depuse de țara noastră în sprijinul Ucrainei, inclusiv, printre altele, pentru demersul de antrenare în România noastră a piloților ucraineni de avioane F-16.
Joe Biden a reiterat angajamentul Statelor Unite pentru securitatea României și a celorlalți aliați de pe Flancul Estic, evocând inclusiv recenta desfășurare în țara noastră de avioane de luptă americane F-16 suplimentare.
La consultările politice au mai participat Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, Prim-Ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Rishi Sunak, Prim-Ministrul Italiei, Georgia Meloni, Prim-Ministrul Canadei, Justin Trudeau, Prim-Ministrul Japoniei, Fumio Kishida, Președintele Poloniei, Andrzej Duda, ministrul afacerilor externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președintele Consiliului European, Charles Michel.