Iohannis, întrevedere cu președintele Greciei. Șefa statului elen a reafirmat sprijinul aderării la Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu omologul Republicii Elene. Cei doi șefi de stat au discutat despre menținerii unității și solidarității la nivel transatlantic, criza energetică și combaterea dezinformării. 

Klaus Iohannis și șefa Republicii Elena FOTO Administrația Prezidențială
Klaus Iohannis și șefa Republicii Elena FOTO Administrația Prezidențială

Administrația Prezidențială a informat că „președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 2 decembrie 2022, la Atena,  o întrevedere cu omologul său elen, Președintele Katerina Sakellaropoulou, cu ocazia vizitei de lucru în Republica Elenă”, arătând că întâlnirea dintre cei doi șefi de stat a avut loc „în continuarea dialogului politic româno-elen, care a înregistrat un ritm susținut pe parcursul anului 2022”.

Potrivit sursei citate, „cei doi șefi de stat au salutat relațiile bilaterale foarte bune, potențate de afinitățile culturale și de o îndelungată istorie comună, subliniind, de asemenea, strânsa  cooperare în plan european, regional și internațional”. 

„Președintele Klaus Iohannis și Președintele Katerina Sakellaropoulou au evidențiat că prezența comunității românești în Grecia și a celei elene în România joacă un rol pozitiv în dezvoltarea relațiilor bilaterale, împreună cu contactele interumane promovate prin intermediul turismului, proiectelor educaționale și al schimburilor culturale, aflate în continuă creștere”, mai arată sursa citată. 

De asemenea, „președintele Katerina Sakellaropoulou a reafirmat susținerea deplină a Greciei pentru aderarea României la Spațiul Schengen”.

În ceea ce privește războiul din Ucraina, „cei doi Președinți au avut un schimb de opinii referitor la contextul geopolitic și efectele războiului în plan umanitar, al securității energetice și alimentare. Cei doi șefi de stat au subliniat importanța menținerii unității și solidarității la nivel transatlantic și au reafirmat sprijinul pe care cele două state continuă să-l acorde Ucrainei și refugiaților ucraineni, precum și pentru Republica Moldova, afectată și de o criză energetică gravă” și „au mai avut un schimb de vedere cu privire la necesitatea de a continua coordonarea pentru a combate dezinformarea cu care se confruntă statele europene în contextul actual”

Iohannis, primit de patrupedul premierului la întrevederea cu Mitsotakis

Șeful statului a avut o întrevedere și cu premierul Greciei, acolo unde a fost întâmpinat de cățelul adoptat de șeful Executivului Republicii Elene. 

Numele animalului de companie al prim-ministrului Mitsotakis este „Peanut". Câinele a fost adoptat în 2021 de Prim-ministrul elen cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor fără Adăpost și are acces peste tot în Reședință, apărând inclusiv în fotografiile oficiale de la primirile Premierului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite