INTERVIU Horia Blidaru, expert europarlamentar la Bruxelles: „România e parte a noii dinamici europene“

Vizita preşedintelui Emmanuel Macron în România, la 100 de zile după preluarea mandatului, reprezintă un moment important pentru diplomaţia românească. După întâlnirile din acest an ale preşedintelui Klaus Iohannis cu omologul american, Donald Trump, şi cancelarul german Angela Merkel, întâlnirea cu preşedintele francez oferă diplomaţiei româneşti o nouă oportunitate de imagine şi de negociere.

Imigraţia şi situaţia lucrătorilor detaşaţi s-au regăsit pe agenda subiectelor abordate în cadrul întrevederii dintre Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, generând abordări diferite din partea celor doi preşedinţi.

Articol publicat iniţial pe europunkt.ro.

Cum evaluaţi bilanţul românesc al vizitei preşedintelui Emmanuel Macron?

Cred că, înainte de toate, sunt de bun augur sincronizarea preşedinte-premier cu prilejul acestei vizite şi colaborarea instituţională care a făcut posibilă gestionarea cu succes a acestui eveniment. România a demonstrat, prin preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Mihai Tudose, că poate juca şi conta la vârful politicii europene, în perspectiva definirii unui nou parteneriat pentru UE.

Vizita lui Emmanuel Macron la Bucureşti consolidează poziţia internaţională a preşedintelui Iohannis, afirmată cu succes mai ales în acest an. E încurajator faptul că suntem parte a noii dinamici europene. Totodată, sunt de apreciat eleganţa şi pragmatismul cu care şeful statului român şi cel al guvernului au abordat dialogul cu preşedintele francez pe teme sensibile: mă refer atât la problematica lucrătorilor detaşaţi şi aderarea României la Spaţiul Schengen, cât şi la transferul masiv de tehnologie solicitat de primul-ministru.

Cum se vede de la Bruxelles acest turneu est-european al preşedintelui Franţei?

E relevant să creionăm puţin contextul. Preşedintele Macron se confruntă cu o scădere abruptă a popularităţii după primele luni de mandat. E o prăbuşire a încrederii într-un preşedinte proaspăt ales cum n-a mai cunoscut a V-a Republică decât în 1995, în prima vară prezidenţială a lui Jacques Chirac. Sondajele de la începutul lunii august indicau o cotă de încredere în capacitatea preşedintelui de a aborda eficient principalele probleme ale ţării de numai 40%, comparativ cu 56% în cazul lui Hollande, în 2012, sau 66% pentru Sarkozy, în 2007. Principala cauză este fractura tot mai vizibilă între un stil de comunicare calificat tot mai des drept hollywoodian şi politica de austeritate în curs de implementare.

În aceste condiţii şi-a asumat preşedintele francez efortul din această săptămână de a-i convinge pe reprezentanţii ceh, slovac, român şi bulgar să accepte poziţia Parisului privind înăsprirea legislaţiei europene vizând lucrătorii detaşaţi. Revizuirea directivei din 1996 a fost una din promisiunile sale electorale, într-un moment în care Le Pen şi Melenchon propuneau, absurd desigur, încetarea unilaterală a aplicării normelor europene în materie.

Precizez aici că există un proiect din martie 2016 al Comisiei Europene de revizuire a acestui cadru – proiect criticat de 11 state est-europene, între care şi România, în numele principiului libertăţii prestării serviciilor în UE. Spre exemplu, Comisia propune reducerea duratei detaşării de la 36 de luni, cât e limita în prezent, la 24 de luni. Între propunerile avansate de Franţa în iunie, pentru a combate ceea ce ţările vestice acuză ca fiind dumping social, durata maximală a detaşării e de 12 luni în cursul a doi ani.

Modificarea specificului fiscal al statutului lucrătorilor detaşaţi, în sensul dorit de Franţa, ar face complet neatractivă recurgerea la lucrătorii est-europeni. În aceste condiţii, la Bruxelles există temeri că exigenţele franceze riscă să blocheze dosarul.

„Dumping social sau preferinţă naţională? Ambele distrug Europa“

Preşedintele Iohannis s-a pronunţat, totuşi, în conferinţa de presă comună, pentru îmbunătăţirea directivei…

Aşa este, dar nu şi-a asumat niciun angajament pentru a susţine o modificare în sensul dorit de Franţa sau în termenul fixat de dl Macron, respectiv până la finalul anului. E binevenită rezerva diplomatică a preşedintelui Klaus Iohannis pe această temă sensibilă, care, din păcate, e abordată de autorităţile franceze într-o logică mai degrabă naţională, decât europeană. Emmanuel Macron denunţa, la Salzburg, directiva în vigoare ca fiind o trădare a spiritului european, iar la Bucureşti a vorbit de distrugerea Uniunii Europene în absenţa spiritului de convergenţă.

Problema României în acest caz nu e atât legislaţia vizându-i pe cei 30.000 de muncitori români detaşaţi în Franţa, cât mai ales e riscul amputării unor principii fundamentale ale construcţiei europene, dintr-o raţiune foarte periculoasă: protecţionismul naţional. Acesta e adevăratul pericol la adresa proiectului european.

Dacă o directivă europeană datând de peste două decenii, aşadar cu mult înainte de extinderea Uniunii spre Est, e o trădare a spiritului european, atunci cum poate fi calificată „clauza Molière“, prin care autorităţile din unele regiuni franceze încearcă să impună obligativitatea cunoaşterii limbii franceze de către lucrătorii de pe şantierele pentru lucrări publice?

La urma urmei, dilema aceasta e: dumping social sau preferinţă naţională? Ambele distrug Europa. Cel mai grav mi se pare faptul că 80% din francezi susţin aşa-numita clauză Molière, care vizează combaterea prezenţei lucrătorilor detaşaţi pe şantierele pentru comenzi publice.

E posibil un troc: România în Schengen în schimbul acordului pentru modificarea directivei?

Macron se dovedeşte a fi un preşedinte pro-activ, fapt binevenit atât pentru o Franţă redusă, sub Hollande, la un statut mai puţin relevant, cât şi pentru o Europă vlăguită de succesiunea de crize şi grav vulnerabilizată de dificultatea definirii unor soluţii comune la problemele ce afectează întreaga Uniune Europeană.

Cred că e nevoie de înţelegeri punctuale, care să urnească lucrurile în multe privinţe, aşa cum e cazul injustei blocări, strict politicianiste, a aderării României la Spaţiul Schengen, în condiţiile în care ţara noastră acţionează adesea mai responsabil decât state aparţinând deja zonei de liberă circulaţie. E dezamăgitoare, însă, perspectiva formulată de dl Macron – aderarea României abia după reformarea acordurilor care definesc Spaţiul Schengen. Aşadar, deocamdată nu se pune problema unor concesii româneşti în vreun alt dosar.

În acest context, aş observa că preşedintele francez s-a dovedit mai concesiv faţă de premierii ceh si slovac, la Salzburg, oferindu-le pentru schimbarea de poziţie referitoare la lucrătorii detaşaţi o critică a proiectului european de repartizare a solicitanţilor de azil pe bază de cote de ţară. Rămâne de văzut cum vor evolua negocierile până la reuniunea miniştrilor Muncii din UE şi Consiliul European, programate la sfârşitul lunii octombrie. Luni, de pildă, Palatul Élysée va găzdui un mini-summit dedicat întării guvernanţei comune a zonei euro, cu participarea cancelarului german, a premierilor italian şi spaniol şi a şefei diplomaţiei UE.

Se anunţă o toamnă europeană cu o dinamică interesantă şi sper că România va fi un actor tot mai activ pe măsură ce se apropie momentul preluării preşedinţiei Consiliului UE.

Horia Blidaru este, din 2008, expert europarlamentar la Bruxelles. Publică analize pe teme europene în „Adevărul“ şi „Dilema veche“. Are experienţă jurnalistică şi juridică. Anul trecut, i-a apărut cartea „Ieri şi nicăieri – România în UE: Cronica unui start eşuat“.