Cum sunt împărțite între partide resursele din Programul „Saligny“

0
Publicat:

La doi ani de la aprobarea Programului de Investiții „Anghel Saligny“, sumele virate către primării sunt modice, cel mai bine în clasamentul decontărilor stând aleșii PSD.

PSD e partidul care a primit cei mai mulți bani până acum FOTO Arhivă
PSD e partidul care a primit cei mai mulți bani până acum FOTO Arhivă

Potrivit ultimul raport al organizației neguvernamentale Export Forum, din 4.690 de proiecte aprobate prin ordin de ministru în cadrul programului Anghel Saligny au fost semnate contracte pentru 2.208 de proiecte, cu 1.775 de beneficiari.

La nivel de partide, distribuția pe fonduri alocate și contracte semnate este relativ proporțională la PSD și PNL, principalii beneficiari ai proiectelor. UAT-urile conduse de primari sau președinți de consilii județene PSD stau mai bine la capitolul deconturi. Astfel, 53% din deconturi au mers către primarii PSD (0,8 miliarde lei), iar 39% către liberali (0,6 miliarde lei). Toate acestea în condițiile în care valoarea alocărilor e de 23,5 miliarde la PSD, iar a contractării, de 11,3 miliarde. În acest timp, la PNL valoarea alocărilor e de 20,5 miliarde și cea a contractărilor, de 10,4 miliarde lei.

Sumele pentru Opoziție

Situația stă mai prost la formațiunile mici. UDMR, din formațiune-cheie a guvernării, a ajuns să fie lăsată mai la urmă cu decontările. În cazul formațiunii conduse de Kelemen Hunor, valoarea alocării pe proiectele din „Anghel Saligny“ este de 3,5 miliarde lei, în timp ce până la elaborarea raportului fuseseră semnate contracte în valoare de 0,9 miliarde lei. Suma este și mai mică în ceea ce privește virarea de bani (deconturi), adică doar aproximativ 30 de milioane de lei.

În cazul USR, valoarea alocărilor e de circa 600 de milioane lei, cea a contractărilor – de 200 milioane lei, iar deconturile – în valoare de 6,35 milioane lei. Pe decontări pare mai cu noroc Pro România, care a primit 14,66 milioane lei, având alocări de circa 600 de milioane și contractări de circa 200 de milioane.

Bani deja în conturi

Pe județe, cei mai mulți bani din deconturi au ajuns până acum la Buzău (124 milioane), Vâlcea (102 milioane), Teleorman (92 milioane), Argeș (86 milioane) și Călărași (81 milioane). Cei mai puțini bani au fost decontați de Caraș-Severin (3 milioane), Arad (900.000 lei) și Covasna (487.000 lei). „Cu toate acestea, comparând procentual cât au decontat beneficiarii relativ la valoarea din contractele semnate, cel mai bine stă județul Buzău, care a decontat 17% din valoarea contractată“, arată autorii raportului. Buzăul e județul de unde provine și premierul, dar care e și organizație de top a PSD.

Până la finalul lunii a fost decontată suma de 1,5 miliarde de lei. Au primit bani 555 de primării și consilii județene, pentru 610 proiecte. Cele mai mari procente au fost decontate pentru domeniile drumuri (66%), respectiv apă și canalizare (14%). Cei mai mulți bani i-au decontat primăriile de comune, adică 81% din total, urmate de consiliile județene (7%).

Potrivit Expert Forum, procentual valoarea contractelor semnate la cea a investițiilor aprobate, observăm că cel mai bine stau județele Alba, Iași (peste 70% din bani), Galați, Maramureș, Dolj, Suceava și Argeș (peste 60% din bani). Cel mai prost stau județele Covasna, Brașov și Caraș Severin, cu o proporție de 1/4, precum și Harghita cu doar 17%.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite