„Reduceți voluntar consumul”. Ilie Bolojan, măsuri de criză în Energie. Ce se întâmplă cu centrala de la Cernavodă
Premierul Ilie Bolojan a reiterat luni că România se confruntă cu un deficit important de energie în intervalul de seară, din cauza scăderii producției hidro și nucleare. Guvernul pregătește inclusiv un mecanism de limitare a consumului pentru companii, dacă măsurile voluntare nu vor fi suficiente.

„Peste 140 de persoane au fost conectate, am stabilit măsuri privind reducerea consumului de energie la orele de seară. Ca efect al scăderii debitelor, atât pe Dunăre, cât și pe celelalte bazine, capacitățile sunt limitate. De asemenea, capacitățile de energie nucleară sunt reduse. În țara vecină, Ungaria, a redus din cele 4 grupuri 3, doar unul funcționează parțial și de la 200 MW avem un minim. Noi am închis un grup de la Cernavodă, avem un minus de producție în regiune, ceea ce generează un deficit de energie în țările din regiunea noastră”, a declarat Ilie Bolojan.
„Suntem în situația în care la orele serii, 19-23, avem un deficit important de energie pe care îl acoperim din importuri. Consumul e estimat la 7.500 MW, în aceste situații importăm peste 2.000-2.500 MW zilnic. Ungaria importă 4.500 MW, Moldova 500 MW, deci și din punct de vedere al importurilor, seara există presiune și trebuie să acoperim”, a adăugat.
Premierul a spus că Executivul a utilizat toate resursele disponibile pentru creșterea producției interne și încearcă să mențină în funcțiune Grupul 2 de la Cernavodă.
„Măsurile pe care le-am adoptat sunt pe mai multe planuri. Am pornit toate capacitățile energetice care sunt în funcțiune în România la maximum, centralele pe gaz din marile orașe, am intrat pe producția fotovoltaică, am autorizat în domeniul stocării să intre în funcțiune, am făcut, din punctul de vedere al capacității interne, tot ce se putea”, a mai declarat El
„Un obiectiv este menținerea Grupului 2 de la Cernavodă, peste 650 MW, aproape 10% din producția României, care stabilizează sistemul energetic. Să funcționeze e nevoie ca pompele care asigură apa să poată absorbi, deci e nevoie să fie peste limita minimă. Există probabilitatea ca în următoarele 3-4 zile să putem funcționa.”
Bolojan a anunțat și noi intervenții pe Dunăre pentru asigurarea debitului necesar răcirii centralei.
„Pentru a asigura debit suplimentar, una din măsuri e să intervenim în zona Dunării, pe de-o parte să eliminăm un obstacol natural care să nu mai limiteze curentul, iar în zilele următoare, miercuri și joi, vom derula operațiuni suplimentare de scufundare a unor barje”, a precizat premierul.
El a făcut din nou apel la reducerea voluntară a consumului de energie și a afirmat că primele efecte sunt deja vizibile.
„Un alt element ține de reducerea voluntară a consumului. Am făcut tot ce a fost posibil și fac un apel din nou către cetățeni, companii, autorități publice să luăm măsuri voluntare pentru a reduce consumul și vreau să le mulțumesc tuturor care au luat aceste măsuri și se văd efectele în reducerea consumului. În această dimineață am avut consum mai mic, se vede acțiunea companiilor”, a mai spus Bolojan.
El a precizat că discuțiile cu marii consumatori s-au concentrat asupra intervalului cu cea mai mare presiune asupra sistemului energetic și a dat exemplul opririi temporare a producției la Dacia și Ford.
„Orele de presiune sunt cele de seară și în discuțiile de azi am convenit că fiecare va lua măsuri în funcție de profilul pe care îl au. Unii pot să oprească fix în intervalul orar și să repornească, altele nu pot și una din măsurile pe care una din companii le-a pus în funcțiune e partea de intrare în mentenanțe. Două companii, Dacia și Ford, sunt cu producția oprită până pe 19, o economie de 200 MW.”
În cazul în care reducerea voluntară a consumului nu va fi suficientă, Guvernul pregătește un mecanism de limitare a consumului.
„În zilele următoare vom adopta complementar o hotărâre de Guvern care e avută în vedere. Dacă nu vom putea asigura prin reduceri voluntare, un mecanism pe care îl putem pune în practică prin dispecerul energetic național de la Transelectrica de limitare a consumului. Asta înseamnă că, cu o notificare de 24 de ore, companiile ar primi o notificare prin care consumul le va fi stabilit în funcție de tehnologia pe care o folosesc și posibilități. Această măsură este una de rezervă, un mecanism pus în practică după prevederile legale”, a adăugat Ilie Bolojan.
Cum răspunde după ce Grindeanu i-a cerut să meargă la Bruxelles
Întrebat cum afirmațiilor făcute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, care i-a cerut public să meargă la Bruxelles pentru a cere Comisiei Europene să permită României să redeschidă centralele electrice pe bază de cărbune din Valea Jiului, premierul interimar a precizat că „România a semnat un angajament prin PNRR prin care, în schimbul unor finanțări importante, granturi și împrumuturi, s-a angajat să reducă producția de cărbune”.
Primul mare oraș care raționalizează energia: „România se află într-o situație extrem de delicată. Nu vor exista cartiere favorizate”El a susținut că, în perioada 2021–2025, nu au fost realizate investițiile asumate în zone precum Craiova sau Valea Jiului, motiv pentru care Guvernul a fost nevoit să renegocieze calendarul de decarbonizare.
„În această perioadă de când sunt premier am renegociat jalonul de decarbonizare, am obținut maximul ce se putea obține și suntem în situația ca până la sfârșitul lunii august avem de îndeplinit niște clauze”, a afirmat Bolojan.
Premierul a avertizat că o decizie de încălcare a angajamentelor asumate ar avea consecințe financiare majore.
„Se declanșează un angajament de ireversibilitate care înseamnă corecții imediate de peste 1 miliard de euro și posibilitatea de a bloca finanțările viitoare”, a precizat acesta.
Critici la adresa proiectului PSD privind centralele pe cărbune
Întrebat despre proiectul de lege depus de PSD, care prevede ca România să nu mai închidă nicio capacitate de producție a energiei, Bolojan a spus că o astfel de inițiativă ar genera costuri foarte mari pentru stat.
„Este un proiect de tipul celui pe care l-am prezentat, costuri enorme pentru România, lucruri care sună teoretic bine, dar care au costuri enorme”, a declarat premierul.
El a adăugat că problemele actuale ar fi putut fi evitate dacă investițiile necesare ar fi fost realizate la timp.
„Era bine ca cei care aveau responsabilități să facă ce trebuie, să realizeze lucrări și să n-avem nicio problemă de acest tip”, a spus Bolojan.
„Tot ce a fost posibil de pornit a fost repornit”
Referitor la posibilitatea repornirii unor grupuri energetice pe bază de cărbune, premierul a afirmat că toate capacitățile care puteau fi readuse în funcțiune au fost deja repornite.
„Să poți porni astfel de grupuri trebuie să ai grupul într-o anumită stare de funcțiune, cărbunele pentru el și tot ce a fost posibil de pornit a fost repornit în această perioadă”, a explicat acesta.
În opinia sa, discuțiile privind redeschiderea altor grupuri sunt lipsite de fundament practic.
„Folosim o retorică fără acoperire în practică”, a afirmat Bolojan.
Despre prețurile la energie: „Nu există o problemă legată de asigurarea energiei”
Premierul a transmis că, în prezent, Guvernul nu ia în calcul măsuri care să afecteze consumatorii casnici și nici restrângerea circulației metroului sau trenurilor pentru reducerea consumului de energie.
Secretarul de stat Cristian Bușoi asigură populația că nu va fi deconectată de la rețeaua electrică. „Avem suficientă energie”„Nu există în momentul de față o problemă legată de asigurarea energiei în România”, a declarat el.
Bolojan a precizat însă că importurile de energie realizate în orele de seară vor avea un impact asupra prețurilor în perioada următoare.
„Importurile care se fac în acest moment în orele de seară, indirect se vor transforma sub formă de prețuri către perioada de toamnă, dar nu pentru a da prețurile peste cap. Inevitabil va fi o influență, dar nu vă pot spune acum date exacte”, a spus premierul.
Discuții cu marii consumatori industriali
Afirmațiile vin după ce Ministerul Energiei a convocat, luni, marii consumatori industriali pentru a stabili măsuri de reducere voluntară a consumului de electricitate în perioadele de vârf, după instituirea stării de alertă la nivel național.
Reuniunea a avut loc în contextul stării de alertă energetică declarate la nivel național și urmărește identificarea unor soluții prin care consumul industrial să poată fi redus în perioadele în care rețeaua este cel mai solicitată.
Anterior, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a precizat că au fost invitate firme cu un consum anual de peste 50.000 MWh. Autoritățile vor să afle în ce măsură activitatea industrială poate fi reorganizată astfel încât procesele de producție să fie mutate, acolo unde este posibil, în afara intervalelor cu consum maxim.






















































