Igaş: Parlamentarele nu pot fi devansate, Antonescu nu cunoaşte legislaţia
0
Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat că alegerile parlamentare nu pot fi organizate mai devreme, odată cu cele locale, aşa cum propune Opoziţia, deoarece trebuie modificată Constituţia, care prevede că mandatul Parlamentului este de patru ani.
Traian Igaş a spus că, prin comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale se pot face economii mari la bugetul de stat şi se poate debloca activitatea unor oameni şi a unor instituţii din perioada de campanie electorală.
Chestionat în legătură cu afirmaţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, privind comasarea alegerilor, Igaş a răspuns: "Constat că domnul Antonescu nu cunoaşte legislaţia din România". Ministrul a explicat că mandatul de parlamentar este de patru ani, nu poate fi "adus" nici mai devreme, nici mai târziu decât dacă se modifică Constituţia, iar în acest moment nu se poate face acest lucru.
Reacţia lui Igaş a venit după ce Crin Antonescu a declarat că Opoziţia respinge eventuala amânare a alegerilor locale, optând însă pentru alegeri legislative anticipate cât mai curând.