Guvernul va adopta în această săptămână ordonanţa de urgenţă pentru suplimentarea secţiilor de vot din Diaspora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prim-ministrul Dacian Cioloş. FOTO gov.ro
Prim-ministrul Dacian Cioloş. FOTO gov.ro

Prim-ministrul României, Dacian Cioloş, a anunţat, luni, că Guvernul va adopta în această săptămână o Ordonanţă de Urgenţă care va permite, într-un anumit cadru bine definit, suplimentarea secţiilor de vot pentru românii din Diaspora, acolo unde este cazul.

„Alegerile parlamentare din acest an vor marca pentru prima oară posibilitatea ca cetăţenii români să voteze şi altfel decât erau obşinuiţi. Mă refer aici la cetăţenii români care trăiesc în străinătate. S-a introdus votul prin corespondenţă şi sperăm ca un număr cât mai mare dintre ei să aleagă această modalitate de vot”, a spus Cioloş, în deschiderea Reuniunii Anuale a Dipolomaţiei Române, potrivit News.ro.

Premierul a dat asigurări că Guvernul va face tot ce îi stă în putinţă să faciliteze procesul electora. „Pentru a ne asigura că niciunui român nu i se va nega dreptul de vot vom adopta în această săptămână o Ordonanţă de Urgenţă care va permite, într-un anumit cadru bine definit, şi suplimentarea secţiilor de vot pentru românii din Diaspora, acolo unde dimensiunea comunităţilor face ca misiunile diplomatice să nu fie suficiente ca secţii de vot pentru a le asigura condiţii decente tuturor celor care vor să îşi exprime dreptul de vot”, a anunţat premierul, potrivit aceleiaşi surse. 

Guvernul a pus în dezbatere publică, pe 18 august, OUG privind alegerile parlamentare şi votul prin corespondenţă, care prevede că MAE va putea propune deschiderea de noi secţii de votare, în funcţie de necesităţi, permite votul pe liste suplimentare pentru mai multe categorii de persoane şi permite înregistrarea în Registrul electoral şi prin mail.

Este modificată astfel Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, şi se introduce posibilitatea ca Ministerul Afacerilor Externe să propună Autorităţii Electorale Permanente înfiinţarea unor noi secţii de vot în străinătate în termen de 15 zile de la aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor. Secţiile normale se vor deschide, ca şi până acum, pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare, secţiile consulare, dacă acestea funcţionează în locaţii diferite, şi institutele culturale, dar şi în localităţile unde cel puţin 100 de persoane fac o solicitare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite