Grindeanu, despre includerea canalului Chilia-Bîstroe în coridorul de transport european: Am transmis că singura cale navigabilă este canalul Sulina

0
Publicat:

Ministrul Transporturilor susține că a răspuns solicitării Ucrainei, care a cerut Comisiei Europene includerea canalului Chilia - Bîstroe în coridorul de transport european, explicând că singura cale navigabilă este canalul Sulina, potrivit News.ro.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor FOTO: GOV
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor FOTO: GOV

„Şi mai trebuie ceva, ca în cazul de faţă România să fie de acord. Noi am transmis punctul nostru de vedere că singura cale navigabilă este canalul Sulina. Punct”, a afirmat Sorin Grindeanu la Prima News, potrivit News.ro.

De asemenea, acesta a explicat că nu a apelat la Comisia Dunării pentru că din aceasta face parte și Rusia.

„Am mai văzut că a apărut o idee cum e bine să apelăm la Comisia Dunării care e la Budapesta. M-am ferit să fac acest lucru. Din Comisia Dunării face parte şi Rusia”, a adăugat ministrul, potrivit sursei citate.

La sfârșitul lunii februarie, ministrul Transporturilor susținea că Ucraina a anunțat o singură lucrare de mici dimensiuni privind adâncirea canalului Bîstroe, în timp ce ministerul ucrainean a informat că adâncimea canalului a crescut.

„Singura notificare pe care noi am primit-o a fost una pentru o lucrare de mici dimensiuni, în portul Ismail”, a susținut acesta, potrivit Gândul. De asemenea, ministrul a precizat că nu se pot face lucrări, nici măcar de întreținere, fără a anunța statul vecin”, subliniind însă că nici acest lucru care nu s-a întâmplat.  

„Ucraina a depus în mod oficial o cerere pentru ca Brațul Chilia și Canalul Bîstroe să intre în Rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T). Asta se întâmpla acum o lună. Noi, cei de la Transporturi, am spus că nu este normal și nu susținem acest lucru, iar punctul de vedere a fost împărtășit și de Ministerul Afacerilor Externe”, a declarat Grindeanu, la sfârșitul lunii februarie.

În contextul în care informația inițială era că se fac lucrări de întreținere, Sorin Grindeanu a mai subliniat că adâncimea canalului navigabil anunțată de Ministerul Transporturilor din Ucraina arată că de fapt au fost făcute lucrări de dragare pentru adâncirea canalului. 

Apele Române, măsurători pe Bîstroe

Ministerul Mediului, prin Apele Române, a realizat măsurători pe canalul Bîstroe, în luna februarie, pentru analizarea debitelor, datele arătând că nu sunt modificări semnificative față de verificarea din 2017, potrivit unor documente intrate în posesia Adevărul.

Specialiștii de la Apele Române au făcut măsurători pe 21-22 februarie, pe sectorul cuprins între stația hidrometrică Chilia Veche și brațul Stambulul Vechi, potrivit documentelor intrate în posesia Adevărul. Măsurătorile sunt comparate cu cele din 2017, iar concluzia este că nu sunt modificări semnificative suvernite în ultimii 6 ani, iar repartiția debitelor este una normală.

Documentele arată că în cei 6 ani “s-au produs ușoare depuneri sau eroziuni”, însă s-a remarcat “o evoluţie hidromorfologică normal, caracteristică unor debite normale spre reduse, respective o predominare a fenomenului de aluvionare”.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite