Experţii români şi ucraineni din Transporturi, videoconferinţă pe tema Bîstroe, la insistenţele Kievului
0Experţii români şi Ucraineni din Transporturi vor avea, vineri, o videconferinţă, pe tema lucrărilor la canalul Bîstroe, urmând a se stabili efectuarea unor măsurători de către partea română. Surse diplomatice au precizat, pentru Adevărul, că discuţiile au loc la insistenţele Kievului.
"Au fost făcuți mai mulți pași din partea ambelor părți în ceea ce privește lucrurările în desfășurate de Ucraina pentru a menține navigabillitatea canalului.
Între timp, este necesar să avem consultări tehnice pentru lucrările desfășurate.
Astfel de consultări urmează să aibă loc mâine. Aceasta va fi o ocazie bună pentru oamenii responsabili cu această problemă să înțeleagă și să facă schimb de informații factuale cu privire la lucrările desfășurate și, de asemenea, să vadă ce pași trebuie urmați în continuare", a afirmat Prokopchuk Igor, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, la Parlament, unde a mers pentru a îl decora pe Vasile Dîncu cu Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept gradul III.
Întâlnirea va consta în consultări prin videoconferinţă între experti din ministerele Transporturilor din Ucraina şi România.
Surse diplomatice ucrainene precizează că este prima dată când Ministerul Transporturilor acceptă o întâlnire pe acest subiect, la prima propunere de acest fel a ucrainenilor instituţia condusă de Sorin Grindeanu menţionând că discuţii vor avea loc doar după efectuarea măsurătorilor.
Potrivit surselor citate, măsurătorilor pot dura între 10 şi 15 zile, iar interpretarea datelor încă o lună.
Comisia Europeană nu a primit documente de la România şi Ucraina
Comisia Europeană a solicitat Ucrainei și României informații suplimentare cu privire la situația actuală și la lucrările efectuate la canalul Bîstroe, însă până în prezent nu a primit niciun document oficial de la cele două părţi,a transmis Anna Wartberger, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene pe probleme de mobilitate și transport, la solicitarea Digi24.
Anna Wartberger a precizat că, deoarece Chilia și Bîstroe nu fac parte din rețeaua de transport European (TEN-T), Comisia Europeană nu a finanțat și nici nu a coordonat lucrări la canalul Bîstroe.
“În schimb, suntem pregătiți să finanțăm lucrări la canalul Sulina, pentru a crește cantitatea de mărfuri care circulă pe acest canal – Comisia pune la dispoziție României 6 milioane de euro în acest scop”, se mai precizează în răspunsul pentru sursa citată.
Ciucă: Comisia Europeană va veni să discute cu ambele părți
Premierul României a precizat că Comisia Europeană va veni în România pentru a discuta cu ambele părți despre canalul Bâstroe.
„Legat de Bâstroe vă pot spune că la nivelul ministerelor de linie – Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor sunt activităţi bilaterale la nivel tehnic. Se discută şi se caută lămurirea datelor legate de ceea ce s-a întâmplat pe Canalul Bâstroe. Totodată, există şi o implicare a Comisiei Europene care, în perioada imediat următoare, va veni să discute cu ambele părţi”, a explicat Nicolae Ciucă, la Târgu Mureș.