Video Grindeanu, despre conflictul dintre Boloș și Ciolacu: „Eu văd lucrurile acestea într-o logică total lipsită de bărbăție și de eleganță”
0Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat joi, într-o emisiune la România TV, de ce majorarea bugetului din fondul de rezervă a fost alocat Ministerului Transporturilor și proiectelor din zona transporturilor și dacă a participat vreodată la o discuție privind deficitul bugetar, dintre Marcel Boloș, fost ministru de Finanțe și Marcel Ciolacu.

„N-am participat la asemenea discuții și negocieri. Și dacă prin absurd, deși nu cred, ar fi existat vreo discuție în termenii pe care îi folosiți dumneavoastră, mi se pare.... Eu văd lucrurile acestea într-o logică total lipsită de bărbăție și de eleganță. Eu nu am avut o relație rea la nivel de ministere cu Marcel Boloș. Ce pot să vă spun este că a fost un mecanism propus de ministrul de Finanțe Marcel Boloș. Cine gestionează fondul de rezervă este Ministerul De finanțe. A fost o propunere legală, nu a fost în afara legii. Da, Ministerul Transporturilor a luat mulți bani din bugetul statului. Mi-aș fi dorit să fi luat mai mulți bani pentru că au mers țintit spre construcția de autostrăzi”, a declarat Grindeanu.
„Ca ministru al Transporturilor evident că am avut nevoie şi ştiţi foarte bine că de fiecare dată Ministerul Transporturilor cerea bani pentru a continua investiţiile în autostrăzi, pentru a face lucrurile pe care le cunoaşteţi foarte bine şi da, Ministerul Transporturilor, alături de aproape toate ministerele, a beneficiat de sume prin acest mecanism, din fondul de rezervă, pentru a continua lucrările la autostrăzi. Mi-aş dori să avem continuarea acestor lucrări şi acum”, a mai afirmat Grindeanu.
Marcel Boloș, fost ministru de Finanțe în primul guvern Ciolacu, din perioada iunie 2023 – decembrie 2024, a afirmat, la Antena 1, că l-a avertizat pe Marcel Ciolacu de mai multe ori privind deficitul bugetar în creștere, însă a fost ignorat.
Marcel Boloș a făcut mai multe dezvăluiri la Antena 1, legată de perioada când era ministru de Finanțe, perioadă în care cheltuielile statului s-au dovedit exagerate astfel încât s-a ajuns la situația de astăzi, cu deficite uriașe. Boloș a povestit și un episod dintr-o discuție a sa cu primul ministru Marcel Ciolacu.
„Când i-am spus „domnule prim-ministru, deficitul bugetar se duce în cap”, mi-a spus că îl doare în organul genital de deficitul bugetar”, a spus Marcel Boloș (PNL). „Se vedea de la o poștă că în companiile de stat este debandadă”, a adăugat fostul ministru
Știre în curs de actualizare