George Simion a încercat să intre peste Ciolacu în sediul PSD. Un lider social-democrat l-a trimis la Ambasada Rusiei

0
Publicat:

Șeful AUR nu a fost lăsat să intre joi în sediul PSD, pentru a preda semnăturile strânse pentru demiterea lui Klaus Iohannis. El a fost întâmpinat la poartă de liderul PSD Sector 1, care l-a îndrumat spre Ambasada Rusiei.

George Simion, președintele AUR FOTO Inquam Photos
George Simion, președintele AUR FOTO Inquam Photos

George Simion a ajuns joi la sediul PSD de pe Bd. Kiseleff nr. 10 cu o dubă încărcată cu cutii în care s-ar afla două milioane de semnături strânse pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis. Lui Simion nu i s-a permis însă accesul în curtea partidului, iar la un moment dat a ieșit în stradă deputatul PSD Florin Manole, care l-a îndrumat pe liderul AUR la Ambasada Rusiei, situată tot pe Bd. Kiseleff, la nr. 6. 

Cred că aţi greşit adresa. La numărul 6, pe Kisellef, este Ambasada Rusiei şi, dacă mergeţi acolo, poate ştiţi drumul, cred că e destinaţia la care trebuie să lăsaţi documentele astea. Vă zic asta pentru că atunci când avem război la graniţă - poate ştiţi, da? - instabilitate în ţară nu-şi doresc prietenii, ci numai duşmanii acestei ţări”, i-a transmis Florin Manole, președintele de la PSD Sector 1, lui Simion. Ambasada Rusiei este în apropierea sediului PSD.

Vrem să le predăm cuiva de la PSD. Vrem să vedem dacă asta e poziția lui Marcel Ciolacu, dacă îl ține în continuare în brațe pe Klaus Iohannis și, bineînțeles, de vină pentru că nu am intrat în Schengen este Putin, ați auzit, nu?”, a spus George Simion, în timp ce transmitea live pe rețelele sociale. Nu e la primul scandal Simion

Sunt două milioane de semnături strânse în perioada noiembrie 2021 - mai 2022, le-am dus în Parlament, răspunsul lui Klaus Iohannis a fost că i-a pus împreună la guvernare pe cei de la PSD cu cei de la PNL. Aşteptăm să vină cineva mai relaxat, nu aşa de agitat ca domnul Manole”, a mai adăugat liderul AUR, cerând descărcarea cutiilor cu semnături din dubă.

AUR reîncepe lupta cu Iohannis

AUR intenţionează să readucă astfel în atenţia partidelor aflate la putere voinţa exprimată de o parte importantă a electoratului pentru demiterea din funcţie a preşedintelui. Legitimitatea lui Klaus Iohannis a fost din nou pusă în discuţie în această săptămână, odată cu declaraţiile revoltătoare făcute de acesta în apărarea statului austriac, în contextul blocării proiectului de aderare a ţării noastre la spaţiul Schengen”, a informat un comunicat de presă al partidului.

În momentul în care au încercat să intre, șoferul lui Simion și liderul AUR au precizat că vor să aprovizioneze cu „ceva”. Paznicul de la poartă și-a dat seama, exact în momentul intrării mașinii, că e vorba de George Simion. Imediat după oprirea la poartă, la intrarea la PSD a apărut un reporter al românia TV, care i-a luat un interviu la poarta formațiunii conduse de Marcel Ciolacu.

Din punct de vedere tehnic, demersul Alianței pentru Unirea Românilor este unul fără nicio șansă, pentru că nu formațiunea condusă de George Simion este singura care susține suspendarea lui Klaus Iohannis. Tema a mai fost prezentată public toamna trecută, în plin scandal între PNL și USR, apoi în interiorul PNL, după Congresul din 25 septembrie 2021.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite