Fost deputat, medic de profesie, pune un diagnostic în cazul lui Buhnici: Are tulburări recent instalate de erecţie
0Nicolae Bacalbaşa, fost deputat şi medic devenit celebru prin intervenţiile sale publice, susţine că poate da un prim diagnostic în cazul influencerului George Buhnici, despre care spune că ar putea suferi de „tulburări recent instalate de erecţie”.
„Eu am fost diagnostician în meseria mea. Şi ce pot să îţi spun despre băiatu ăsta e că aproape sigur are tulburări recent instalate de erecţie, asta ca stare. Ca răspuns, asta cred eu. Adică, erecţia nu mai apare şi e uşor tulburat. Reacţia proştilor din jur e de fapt o reacţie a publicului lui care îl consulta de obicei când avea reacţie”, a precizat fostul deputat, într-o intervenţie la România TV.
De asemenea, medicul a vorbit şi de propria experienţă: „Eu nu mai ţin minte când au apărut la mine tulburările, dar cred că de acolo îs ochii”.
Nicolae Bacalbaşa a avut ieşiri nonconformiste şi la tribuna plenului Parlamentului, cea mai cunoscută fiind cea legată de vasluieni, care pot oferi „violuri” şi „discursuri bune în Parlament”. Apoi, au urmat unele gesturi obscene la adresa PNL şi USR.