Dominic Fritz, mesaj pentru PSD după alegerile din SUA: „Sistemul poate fi învins. Mă uit la tine, PSD!”
Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, miercuri dimineață, că rezultatul istoric de la alegerile din SUA arată că „sistemul poate fi învins”, iar alegătorii americani „au respins retorica de ură și politica egoistă care nu livrează rezultate pentru ei”.

„Bună dimineaţa istorică! Măcel electoral în SUA - democraţii au obţinut o victorie copleşitoare şi vor avea o majoritate clară în ambele Camere ale Congresului. Donald Trump devine «lame duck», îi mai rămân doi ani de preşedinţie fără putere în congres” a scris, miercuri dimineaţă, pe Facebook, preşedintele USR, Dominic Fritz.
Acesta afirmă că „alegătorii americani au votat pentru o schimbare clară, deşi până acum câteva luni toată lumea a spus că e imposibil să se schimbe şi Senatul”: „Kansas, de exemplu, va trimite un senator democrat la Washington, DC pentru prima dată din 1932, lucru de neconceput până acum”.
„Să nu mai auzim deci că nu putem câștiga, că suntem prea visători. După Ungaria şi Serbia, e încă un exemplu: Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm şi nu ne lăsăm intimidați”, a mai scris Dominic Fritz.
În plus, acesta afirmă că "alegătorii americani au respins retorica de ură şi politica egoistă care nu livrează rezultate pentru ei”.
„Aviz borfașilor aroganți din România (mă uit la tine, PSD): furia românilor despre corupția voastră afișată nerușinat, în timp ce prețurile cresc pentru toată lumea, vă va mătura şi pe voi. MAGA va fi istorie, iar România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să se mai întortocheze ideologic în direcția extremei drepte. Suntem europeni şi pe baza intereselor noastre comune putem fi parteneri cu SUA fără să aplecăm capul”, a adăugat președintele USR.
Democrații au preluat marţi controlul asupra ambelor camere ale Congresului, potrivit proiecţiilor mass-media americane, provocând o înfrângere zdrobitoare republicanilor preşedintelui Donald Trump în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului prezidenţial, scrie News.
După ce iniţial a fost clar că preiau controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, democraţii au câştigat locuri de senatori în mai multe bastioane republicane, precum Kansas şi Texas, şi vor putea limita considerabil puterile preşedintelui american până la sfârşitul mandatului său.




















































