Dezinformare marca POT. Anamaria Gavrilă îi atribuie lui Bolojan o afirmație conform căreia România trimite trupe în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a afirmat în cadrul unui interviu că președintele interimar Ilie Bolojan a făcut o afirmație pozitivă în sensul unei hotărâri privind trimiterea unor trupe românești în Ucraina. A fost corectată de moderator, însă și-a menținut poziția, susținând că afirmația a venit în urma discuției cu Emmanuel Macron. În realitate, Bolojan a spus că România nu și-a formulat un punct de vedere, subliniind ulterior că discuțiile sunt premature.  

Șefa POT și-a menținut poziția și a contrazis moderatorul FOTO Inquam Photos
Șefa POT și-a menținut poziția și a contrazis moderatorul FOTO Inquam Photos

„Ilie Bolojan a vorbit despre faptul că va trimite trupe. Dacă în Uniunea Europeană se decide, Romania va trimite trupe, ba da, a vorbit despre asta”, a spus Anamaria Gavrilă într-un interviu Hotnews, moment în care a fost întreruptă de moderator, care a punctat că „Ilie Bolojan nu a spus niciodată că va trimite trupe în Ucraina”. 

„Ba da, a spus că va trimite trupe, în linie cu celelalte state. A spus după discuția cu Emmanuel Macron. A spus <<în linie cu statele din UE, vom trimite trupe în Ucraina>>”, a continuat Gavrilă.  

Schimbul de replici are loc la minutul 50 al interviului. 

„România își va forma un punct de vedere”- Ilie Bolojan, președinte interimar al României  

În realitate, în urma întâlnirii cu Emmanuel Macron, pe 19 ferbuarie, președintele interimar Ilie Bolojan a afirmat în cadrul declarațiilor de presă, întrebat dacă România a primit o solicitare privind trupele de menținere a păcii, că „în această perioadă, avându-se în vedere diferitele scenarii la care se poate ajunge, se discută și acest subiect, iar România își va forma un punct de vedere în perioada următoare, în funcție de evoluția situației”.

Ulterior, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, subiectul a fost reluat de președintele interimar, fiind întrebat în ce condiții ar putea trimite România trupe de menținere a păcii în Ucraina. 

„În ceea ce privește cel de-al doilea aspect legat de trupe în Ucraina, aici discuția este prematură pentru că o astfel de discuție pe fond poate avea loc în momentul în care nu ai o încetare a focului, nu avem nici această situație, ci există un acord de pace, pentru că aceste trupe ar putea fi trupe de menținere a păcii, așa cum avem astăzi, nu știu, în Bosnia, în Kosovo și în alte părți ale lumii, și care funcționează sub mandat ONU, de exemplu, sau sub alte mandate internaționale. Și pentru această discuție nu a existat nici o discuție pe fond, dar și din poziționarea partidelor a rezultat că această chestiune nu are în momentul de față o susținere parlamentară, dar nu s-a pus această problemă”, a răspuns președintele interimar.

„Am putea să fim un hub, așa cum am fost și acum, pentru tranzitarea acestor trupe”- Ilie Bolojan, președinte interimar al României 

Președintele interimar a mai precizat atunci că România ar putea fi „un hub” pentru tranzitarea acestor trupe.

„În termeni reali, și pentru că eu consider că este corect pentru cetățenii României să nu îi tratăm ca pe niște copii și să le ascundem niște adevăruri, eu sper și mi-aș dori să avem un acord de pace. Cred că asta e o chestiune pe care și o dorim cu toți. Dar acest acord de pace, inevitabil, va avea nevoie de niște garanții, pentru că altfel nu va fi funcțional. Aceste garanții, foarte probabil, vor însemna o concentrare de trupe în această parte, sau în țările din Estul Europei, sau poate inclusiv pe teritoriul Ucrainei. Noi am putea să fim un hub, așa cum am fost și acum, pentru tranzitarea acestor trupe. Am putea să asigurăm prin porturile noastre, prin infrastructura noastră defluirea lor, mobilizarea lor și așa mai departe. Și sigur, sunt analize care se pot face. Din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să încercăm să analizăm lucrurile la rece și să vedem cum vor evolua aceste chestiuni, dar să nu creăm îngrijorări inutile și speculații, pentru că într-o perioadă de tip pre-electoral, așa cum știți, toate lucrurile sunt exacerbate și duse în niște direcții care nu mai înseamnă un dialog rațional”, a mai spus Ilie Bolojan în cadrul conferinței de presă.

În aceeași conferință, chestionat cu privire la garanțiile de securitate, Bolojan a mai spus: „Garanțiile de securitate, dacă se va ajunge la această situație, cred că ar putea fi asigurate de țările din Europa și garantate de către Statele Unite. Acestea sunt, într-adevăr, garanții efective. România, dacă se va lua o decizie la nivelul Uniunii Europene, cu siguranță, pentru că aceste garanții sunt și garanțiile pentru România, va trebui, într-o anumită formă, așa cum v-am spus, să susțină acest lucru. Dar nu România asigură garanții de securitate”.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite