Declaratie-apel a Legislativului roman adresata Parlamentului European | adevarul.ro

Declaratie-apel a Legislativului roman adresata Parlamentului European

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Senatorii si deputatii au adoptat joi, intr-o sedinta comuna, o declaratie-apel adresata Parlamentului European, Parlamentelor statelor UE si ale celor candidate care au incheiat negocierile de

Senatorii si deputatii au adoptat joi, intr-o sedinta comuna, o declaratie-apel adresata Parlamentului European, Parlamentelor statelor UE si ale celor candidate care au incheiat negocierile de aderare, pentru sprijinirea aderarii Romaniei la UE. Documentul a fost citit de la tribuna Parlamentului de catre presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, in prezenta presedintelui Romaniei, Ion Iliescu, a premierului Adrian Nastase si a membrilor Cabinetului. "Avand in vedere deschiderile politice majore prefigurate prin deciziile de la Copenhaga, noi, membrii Parlamentului Romaniei, ne adresam membrilor Parlamentului UE, ai Parlamentelor nationale ale celor 15 state membre si ale statelor candidate care au incheiat negocierile de aderare, cu convingerea ca Romania va fi sprijinita in continuare in vederea accelerarii procesului de negociere si finalizarea acestuia prin semnarea Tratatului de aderare in primul semestru al anului 2004", se arata in document. "Aceasta ar permite participarea parlamentarilor romani, cu statutul de observator, la lucrarile Parlamentului European, inca de la inceputul viitoarei legislaturi a acestuia", se precizeaza in declaratia-apel. "Parlamentul Romaniei apreciaza ca tara noastra, ca membru al UE, va contribui la extinderea spatiului de libertate si justitie, precum si la dezvoltarea politicii externe si de securitate comuna", se mai arata in document. In finalul declaratiei-apel, parlamentarii romani isi exprima inca o data convingerea ca tara noastra va beneficia si in continuare de sprijinul ferm al UE pentru a incheia cu succes pregatirile de aderare "si in caracterul inclusiv si unitar al actualului proces de largire a UE".

Top articole

Partenerii noștri