"Dacă a doua adresă trimisă de Interne la CCR nu ar fi existat, referendumul ar fi fost invalidat pe 2 august" - surse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constitutională a României ar fi urmat să dea un verdict de invalidare a referendumului încă de miercuri   FOTO: Mediafax
Curtea Constitutională a României ar fi urmat să dea un verdict de invalidare a referendumului încă de miercuri   FOTO: Mediafax

"Curtea Constituţională a României (CCR) ar fi dat o decizie de invalidare a referendumului de pe 29 iulie încă de joi, 2 august, dacă acea a doua adresă transmisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor nu ar fi existat"', au explicat pentru adevarul.ro surse politice apropiate Curţii.

De altfel, în explicaţiile referitoare la începerea urmăririi penale împotriva şefului Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, chestorul Constantin Manoloiu, Ministerul Public susţine că decizia CCR a fost blocată de cel de-al doilea document transmis de MAI, care pune sub semnul întrebării cifrele oficiale reprezentând numărul de alegători de pe listele electorale permanente (cifre care au stat la baza organizării referendumului pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu). 

Faptul că decizia CCR ar fi fost una de invalidare a referendumului este confirmată chiar de judecătorii Curţii în motivarea deciziei prin care au respins contestaţiile depuse de USL şi de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului. 

Practic, prin contestaţiile respective, i se solicita Curţii Constituţionale validarea referendumului în condiţiile în care cerinţa de cvorum nu a fost îndeplinită. "Or, în accepţiunea art. 5, alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 3/2000, cvorumul de participare şi majoritatea de vot sunt două condiţii care trebuie întrunite în mod cumulativ pentru a se ajunge la demiterea Preşedintelui României (a se vedea în acest sens Decizia nr. 731 din 10 iulie 2012). Mai mult, o atare cerinţă există şi cu privire la validarea celorlalte tipuri de referendum (în privinţa referendumului pentru revizuirea Constituţiei, a celui consultativ sau a celui local)", se arată în motivarea deciziei, publicată în Monitorul Oficial.

CCR

În continuare, magistraţii CCR fac şi o analogie între solicitările analizate şi adoptarea unei legi ordinare în Parlament ”în lipsă de cvorum, dar cu o majoritate care reprezintă jumătate plus unu din cvorumul legal de şedinţă, ceea ce este inadmisibil”.

”Prin urmare, o majoritate de voturi în sensul demiterii Preşedintelui României nu îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate în lipsa cvorumului necesar pentru desfăşurarea referendumului,” menţionează judecătorii CCR. 

Ca atare, CCR ”respinge, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu”.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite