Nu mai are loc niciun mini-recensământ. Curtea Constituţională a trimis o nouă adresă Guvernului Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a trimis azi guvernului o nouă adresă în care îi explică ce i-a cerut săptămâna trecută: listele electorale actualizate care au fost folosite la referendumul din 29 iulie, şi nu reactualizarea listelor, aşa cum a anunţat premierul Victor Ponta. Prin urmare, nu se pune problema niciunui mini-recensământ.

„Având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media şi în conferinţa de presă a Guvernului României, care a avut loc în data de 3 august 2012, cu privire la datele solicitate de Curtea Constituţională, vă aducem la cunoştinţă faptul că, prin Adresa nr. 5305 din 3 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale a solicitat Guvernului listele electorale permanente, actualizate conform dispoziţiilor art. 17  alin. 2 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu”, se arată în adresa trimisă azi la Palatul Victoria.

Adresa este semnată de preşedintele CCR, Augustin Zegrean.

CCR
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite