Crește TVA? Ziua în care Nicușor Dan va anunța decizia
0Președintele Nicuşor Dan a fost întrebat sâmbătă, în timpul unei vizite la Salina Praid, dacă este adevărat că va creşte TVA-ul. Evitând un răspuns direct, el a anunţat o conferinţă de presă în cadtul căreia va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

”E un alt subiect. Marţi, la ora 13, avem conferinţă de presă, în sfârşit, la Palatul Cotroceni şi răspundem la toate întrebările”, a menționat Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan a declarat, vineri, că el porneşte de la premisa de a nu creşte TVA. ”Absolut toată lumea e de acord că nu trebuie să crească impozitarea pe muncă. Eu în continuare cred că nu e bine să creştem taxe. Ce se va întâmpla va rezulta din negocieri”, a explicat el, scrie News. Preşedintele a fost întrebat, vineri, dacă în urma discuţiilor cu reprezentanţii mediului de afaceri a fost reevaluată posibilitatea creşterii TVA.
”E o discuţie tehnică. Eu pornesc de la această premisă. Ce se va întâmpla, în funcţie de constrângeri… Grupul de lucru care s-a format ieri va lucra în fiecare zi şi îşi propun să termine la sfârşitul săptămânii viitoare”, a afirmat el.
Întrebat despre alternative la creşterea TVA, Nicuşor Dan a declarat: ”Absolut toată lumea e de acord că nu trebuie să crească impozitarea pe muncă. Eu în continuare cred că nu e bine să creştem taxe. Ce se va întâmpla va rezulta din negocieri”.
George Simion a făcut sâmbătă o postare pe pagina sa de Facebook, în care afirmă cu o seninătate debordantă că s-a decis că TVA va crește.