Consiliul Schengen va discuta ridicarea controalelor la frontiera cu Bulgaria și România în ciclul 2023-2024
0Miniștrii de interne reuniți în cadrul Consiliului JAI au hotărât ridicarea controalelor la frontiera cu Bulgaria și România în cadrul spațiului Schengen este unul dintre domeniile care ar trebui să beneficieze de o atenție specială din partea Consiliului Schengen pentru următorul ciclu 2023-2024.
Referitor la partea Schengen a întâlnirii miniștrilor din statele membre, România a informat cu privire la un forum ministerial pentru statele membre Schengen pe care l-a găzduit în luna mai. De asemenea, România și Bulgaria au informat delegațiile în legătură cu proiectele pilot în domeniul azilului, al returnărilor și al gestionării frontierelor.
Restul domeniilor de interes pentru Consiliul Schengen sunt creșterea eficienței sistemelor de returnare, intensificarea cooperării în materie de aplicare a legii pentru combaterea criminalității criminalității organizate și a traficului de droguri, consolidarea activității în domeniul migrației și al gestionării frontierelor, potrivit Agerpres, care citează din comunicatul postat pe site-ul Consiliului.
De asemenea, în cadrul reuniunii de la Luxemburg a fost discutat subiectul monitorizării regimurilor fără vize.
Sursa citată arată că miniștrii statelor membre au salutat, în linii mari, planul Comisiei Europene de a prezenta o propunere legislativă, în al doilea semestru al acestui an, pentru a face mai eficient mecanismul de suspendare a vizelor. Acest lucru ar trebui să doteze UE cu un instrument mai bun pentru a contracara cazurile de abuz al regimurilor de scutire de vize şi pentru a reduce masiv migraţia neregulamentară în UE, declanşată de lipsa de aliniere a politicii în materie de vize de către vecinii care sunt scutiţi de vize.
Este de precizat că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen nu s-a aflat pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului JAI de la Luxemburg. Pe agendă s-a aflat doar o discuție referitoare la starea generală a spațiului Schengen, în cadrul căreia Comisia Europeană a prezentat un raport pe această temă pentru anul 2023, arată Agerpres.