Ciucă va participa la Conferința Europeană a președinților de Parlamente din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei

0
Publicat:

Nicolae Ciucă, președintele Senatului, va participa la Conferința Europeană a președinților de Parlamente din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei.

Nicolae Ciucă, președintele Senatului FOTO: Inquam Photos
Nicolae Ciucă, președintele Senatului FOTO: Inquam Photos

Potrivit liderului PNL, pe temele Conferinței se numără: consecințele războiului din Ucraina, rolul parlamentelor naționale în reconstrucția Ucrainei, provocările la adresa democrației reprezentantive în vremuri instabile și egalitatea și diversitatea în reprezentarea publică.

„Voi participa zilele acestea la Conferința Europeană a președinților de parlamente din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, eveniment care se desfășoară la Dublin. Cele trei teme esențiale pentru agenda publică a fiecărei țări europene pe care le voi aborda alături de cei 400 de participanți la conferință sunt: consecințele războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și rolul parlamentelor naționale în reconstrucția Ucrainei, provocările la adresa democrației reprezentative în vremuri instabile și, nu în ultimul rând, egalitatea și diversitatea în reprezentarea publică – tineri, femei și reprezentanți ai minorităților ca membri ai parlamentelor”, se arată într-o postare a Partidului Național Liberal pe Facebook.

Nicolae Ciucă susține că agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei a adus profunde transformări în geopolitica europeană, dar mai ales în zona economică, energetică și a schimburilor comerciale: „Marea Neagră a devenit o zonă de interes crescut pentru marile puteri, iar România este în poziția strategică de a fi singura țară membră UE și NATO care are cu Ucraina atât graniță terestră, cât și maritimă”

„Efectele războiului se resimt și în avansul pe care discursul populist îl are în politica europeană. Neîncrederea cetățenilor în procesul democratic este indusă de formațiunile extremiste, care o transformă în ură prin folosirea unui discurs toxic. Astfel, este amenințată însăși soliditatea democrației și a drepturilor civile”, a punctat liderul PNL.

Nicolae Ciucă a subliniat că „este  important să promovăm constant avantajele democrației, ca singură opțiune care garantează drepturile și libertățile tuturor cetățenilor”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite