Ciucă, mesaj de prezidențiabil: Românii ar alege pe cineva care nu își uită misiunea în acea funcție

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Nicolae Ciucă, președintele PNL, e în centrul unei campanii de comunicare desfășurată de formațiunea politică pentru a-l prezenta drept candidat la alegerile prezidențiale din toamnă.

Nicolae Ciucă este în centrul unei campanii a partidului FOTO Mediafax
Nicolae Ciucă este în centrul unei campanii a partidului FOTO Mediafax

„Românii ar alege pe cineva pentru funcția de președinte dacă îndeplinește cel puțin următoarele criterii: își iubește țara, a fost în slujba oamenilor, și nu uită care este misiunea lui în acea funcție”, a transmis fostul premier Nicolae Ciucă într-un videoclip publicat pe Facebook.  

Potrivit G4Media, Nicolae Ciucă, zeci de panouri publicitare uriașe cu președintele PNL fiind amplasate pe marginea autostrăzilor din toată țara. 

Pe paginile partidului de pe rețelele de socializare sunt promovate clipuri video în care este promovat fostul premier. 

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat într-o emisiune la Digi24 că singurul candidat pe care liberalii îl susţin este Nicolae Ciucă. 

Noi credem în şansa domnului general Ciucă”, a subliniat liderul liberal, susținând că Ciucă va fi „un preşedinte extrem de echilibrat şi extrem de necesar pentru Europa, pentru România”.

Liberala Alina Gorghiu a declarat anul trecut că speră ca liderul PNL să candideze pentru președinția României și să câștige alegerile din 2024. 

Întrebat în trecut cu privire la o candidatură la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă a afirmat că, „dacă partidul va solicita acest lucru, partidul este suveran în astfel de situaţii” şi va „proceda ca atare".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite