Ciucă: Guvernul are nevoie de sprijin, nu de tensiuni. A căuta vinovați pentru starea bugetului nu ne duce înainte
0Nicolae Ciucă, președinte al PNL și al Senatului, a făcut apel la calm, după ultimele atacuri din Coaliției, subliniind că nu trebuie arătat cu degetul spre diferiți politicieni liberali, cum nici colegii săi nu arată spre foști premieri ai PSD.

„Le cer tuturor colegilor din PNL și PSD să reflecteze asupra acestor lucruri, să ne concentrăm serios spre viitor și spre rezolvarea, de urgență, a problemelor bugetare structurale”, a susținut Nicolae Ciucă, pentru PS News.
„Am văzut zilele acestea, în spațiul public o escaladare a discuțiilor despre diverse vinovății privind starea actuală a bugetului. Este adevărat, e o perioadă dificilă, care vine după pandemie, după efectele economice ale războiului de la graniță și ale multiplelor crize internaționale. E la fel de adevărat că reformele, atunci când sunt reale generează, inevitabil, dispute între politicieni și chiar și în societate. Doar că aceste reforme sunt necesare”, a completat șeful Senatului.
„În opinia mea, a căuta vinovați pentru starea bugetului de astăzi și legislația aferentă nu ne duce înainte. Cui folosește azi dacă cineva îi acuză pe domnii Cîțu sau Câciu, sau dacă altcineva arată că cei trei prim-miniștri, din vremea când Liviu Dragnea conducea PSD, adică domnii Tudose-Grindeanu și doamna Dăncilă au comis greșeli în materie de politică economică și fiscală? Nimănui”, a completat al doilea om în stat.
Prioritățile legislative
Nicolae Ciucă a precizat că nu ar trebui căutate motive de tensiune în mod gratuit. „Ridicăm tensiuni la nivelul majorității parlamentare, acum când în Parlament avem de revotat Legea pensiilor speciale, când va trebui să adoptăm un set important de ordonanțe de urgență, care presupun reforme dificile. Guvernul are nevoie de sprijin, nu de tensiuni. Majoritatea are de luat măsuri importante pe care trebuie să le și explice foarte bine populației și mediului de afaceri”, a mai precizat președintele Senatului.
„Avem de discutat cu Comisia Europeană despre nivelul deficitului și despre ce vom face în anii următori pentru ca România să se dezvolte. Acestea sunt probleme reale. Le cer tuturor colegilor din PNL și PSD să reflecteze asupra acestor lucruri, să ne concentrăm serios spre viitor și spre rezolvarea, de urgență, a problemelor bugetare structurale. Restul e o dezbatere sterilă, care parazitează agenda reală a românilor”, a conchis Nicolae Ciucă.
Clinci PNL-PSD
„Nu am așteptări de la bolșevici. Dar am așteptări de la conducerea PNL să apere munca și rezultatele colegilor liberali! Nu știu ce este mai grav în politica din România astăzi: miniciunile bolșevicilor despre guvernările anterioare sau lipsa de reacție a conducerii PNL la atacurile mincinoase și manipulatoare ale bolșevicilor lui Marcel Ciolacu (...) PSD, conform rapoartelor oficiale ale Comisiei Europene, este responsabil pentru procedura de deficit excesiv prin care trece Romania”, a scris pe Facebook Florin Cîțu, fost premier și vicepreședinte de drept al PNL.
Unul din cei care au dat replica a fost Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD. „Dragi prieteni, cred, sincer, că atacurile virulente ale liderilor PNL la adresa premierului Ciolacu sunt cauzate de un profund sentiment de gelozie. Da, gelozie, pentru că Marcel Ciolacu a reușit într-o lună de zile, ce nu au reușit trei premieri PNL în 4 ani de zile (2019 – 2023)”, a scris pe Facebook Zetea.