Ciucă: „Salutăm deschiderea Biroului OCDE de la Kiev”. Ce spune despre sprijinul pentru Ucraina

0
Publicat:

Premierul României a precizat că susține demersul de deschidere a Biroului OCDE de la Kiev, de altfel o inițiativă pentru care statul român, alături de alte țări, a și contribuit financiar.

Nicolae Ciuca in timp ce prezintă concluziile vizitei la Bruxelles FOTO gov jpg

Salutăm deschiderea Biroului OCDE de la Kiev, inițiativă pe care România a susținut-o de la început. Suntem alături de Mathias Cormann în toate proiectele pe care OCDE le are în derulare în Ucraina”, a fost mesajul premierului pe Twitter.

Mai precis, Nicolae Ciucă distribuia un mesaj pe care Mathias Cormann l-a d-at referitor la OCDE. „Astăzi marcăm inaugurarea oficială a Biroului OCDE din Kiev, care va avea rol de a coordona munca noastră pentru susținerea în efortul de redresare și reforme. Mulțumim Slovaciai pentru găzduirea noastră și Poloniei, Lituaniei, letoniei, României și Slovaciei pentru sprijinul financiar în ajutorul pentru a face acest birou o realitate”, a punctat șeful OCDE.

România încearcă și ea aderarea la OCDE

Secretarul general al OCDE a subliniat, la începutul lunii februarie, că procesul de aderare al țării noastre va contribui la asigurarea unui climat investiţional deschis şi atractiv în România, fiind marcat și de o evaluare aprofundată a legislației, politicilor și practicilor.

Acest proces se va baza pe performanța economică impresionantă a României din ultimii 20 de ani: reducerea la jumătate a decalajului dintre PIB-ul pe cap de locuitor al României și media OCDE, de la aproximativ 70% la aproximativ 35%”, a spus secretarul general al OCDE, arătând că „investițiile străine semnificative, progresele importante în reformele sistemului judiciar și politica monetară prudentă au contribuit la acest succes până în prezent”.

Totodată, Mathias Cormann a arătat că, deși s-au realizat deja multe lucruri, se poate face mai mult, arătând încrederea organizației că vor fi făcute mai multe „pentru ca România să își atingă întregul potențial, creând și mai multe oportunități pentru români și pentru mediul de afaceri din România”.

Reformele suplimentare pot impulsiona creșterea economică 

Studiul economic pentru România al OCDE, lansat în 2022, constata că reformele suplimentare pot impulsiona creșterea economică și pot crea premizele necesare ca mediul de afaceri și cetățenii să participe pe deplin și să beneficieze de pe urma creșterii economice și a dezvoltării”, a mai arătat secretarul Mathias Cormann, arând „convingerea că drumul României către aderarea la OCDE, va contribui la impulsionarea unora dintre aceste reforme care consolidează creșterea economică”.

Evaluare profundă a legislației, politicilor și practicilor

Secretarul OCDE a arătat totodată că în cadrul evaluărilor României pentru aderare, va exista o evaluare profundă a legislației, politicilor și practicilor existente în România, în raport cu instrumentele juridice și cele mai bune politici și practici ale OCDE.

„Acest proces va implica 26 de comitete OCDE sectoriale, formate din experți din fiecare dintre cele 38 de țări membre OCDE și Uniunea Europeană, care vor efectua evaluări tehnice aprofundate. Într-adevăr, aceste comitete vor întreprinde fiecare o evaluare aprofundată, evaluarea 360° a legislației, politicilor și practicilor existente în România, în raport cu instrumentele juridice și cele mai bune politici și practici ale OCDE”, a mai susținut Cormann.

Reforme prin OCDE

La rândul său, șeful Guvernului a subliniat în deschiderea evenimentului dedicat aderării României la OCDE că drumul către statutul de membru al Organizației va deschide un nou capitol în modernizarea statului, România având acces la expertiza specialiștilor în domenii precum noile tehnologii digitale, tranziția verde sau promovarea comportamentului responsabil în afaceri. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite