Secretarul general al OCDE: Aderare va cuprinde o evaluare aprofundată a legislației, politicilor și practicilor
0Secretarul general al OCDE a subliniat că procesul de aderare va contribui la asigurarea unui climat investiţional deschis şi atractiv în România, fiind marcat și de o evaluare aprofundată a legislației, politicilor și practicilor.

„Acest proces se va baza pe performanța economică impresionantă a României din ultimii 20 de ani: reducerea la jumătate a decalajului dintre PIB-ul pe cap de locuitor al României și media OCDE, de la aproximativ 70% la aproximativ 35%”, a spus secretarul general al OCDE, arătând că „investițiile străine semnificative, progresele importante în reformele sistemului judiciar și politica monetară prudentă au contribuit la acest succes până în prezent”.
Totodată, Mathias Cormann a arătat că, deși s-au realizat deja multe lucruri, se poate face mai mult, arătând încrederea organizației că vor fi făcute mai multe „pentru ca România să își atingă întregul potențial, creând și mai multe oportunități pentru români și pentru mediul de afaceri din România”.
Reformele suplimentare pot impulsiona creșterea economică
„Studiul economic pentru România al OCDE, lansat în 2022, constata că reformele suplimentare pot impulsiona creșterea economică și pot crea premizele necesare ca mediul de afaceri și cetățenii să participe pe deplin și să beneficieze de pe urma creșterii economice și a dezvoltării”, a mai arătat secretarul Mathias Cormann, arând „convingerea că drumul României către aderarea la OCDE, va contribui la impulsionarea unora dintre aceste reforme care consolidează creșterea economică”.
Evaluare profundă a legislației, politicilor și practicilor
Secretarul OCDE a arătat totodată că în cadrul evaluărilor României pentru aderare, va exista o evaluare profundă a legislației, politicilor și practicilor existente în România, în raport cu instrumentele juridice și cele mai bune politici și practici ale OCDE.
„Acest proces va implica 26 de comitete OCDE sectoriale, formate din experți din fiecare dintre cele 38 de țări membre OCDE și Uniunea Europeană, care vor efectua evaluări tehnice aprofundate. Într-adevăr, aceste comitete vor întreprinde fiecare o evaluare aprofundată, evaluarea 360° a legislației, politicilor și practicilor existente în România, în raport cu instrumentele juridice și cele mai bune politici și practici ale OCDE”, a mai susținut Cormann.
Potrivit secretarului general al OCDE, „standardele și instrumentele OCDE acoperă aproape toate domeniile politicilor guvernamentale, de la politica agricolă la educație și formare profesională, la guvernanță, inovare și fiscalitate, și am menționat acum doar câteva dintre ele”, a mai spus secretarul, arîărând că pentru comunitatea de afaceri „acest proces va avea beneficii directe și concrete, venind în sprijinul agendei de reforme a României și încurajând funcționarea unei piețe echitabile, eficiente, deschise și competitive”.
Aderarea va ajuta Guvernul să intensifice investițiile legate de infrastructura durabilă
„Procesul de aderare va contribui la asigurarea unui climat investițional deschis și atractiv în România pentru susținerea în continuare a creșterii economice, la realizarea de progrese suplimentare în lupta împotriva corupției și la îmbunătățirea eficienței și integrității companiilor deținute de stat. De asemenea, va promova concurența și neutralitatea concurențială prin încurajarea eliminării reglementărilor care împiedică activitatea companiilor inovatoare și prin contribuția la asigurarea unei concurențe echitabile. Va asigura promovarea de politici adecvate pentru încurajarea practicilor de afaceri sustenabile și reziliente, inclusiv în ceea ce privește lanțurile globale de aprovizionare din care România devine o parte din ce în ce mai importantă”, a mai completat Mathias Cormann.
Mathias Cormann a susținut totodată că procesul de derare „va ajuta guvernul să intensifice investițiile legate de infrastructura durabilă, punând bazele creșterii viitoare”, iar „beneficiile nu sunt unilaterale. Membrii OCDE și Organizația în ansamblu au multe de câștigat dintr-o cooperare mai strânsă în materie de politici și ca urmare a unei mai mari contribuții din partea României”.
Cooperare, esențială înn contextul economic și geopolitic actual
„Decizia Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind lansarea negocierilor de aderare cu România și alte cinci state: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația și Peru, a reprezentat un pas istoric pentru Organizație. În contextul actual, marcat de provocări economice și geopolitice, cooperarea strânsă între state cu vederi similare este esențială”, a mai subliniat Cormann.
Potrivit secretarului OCDE, „una dintre principalele modalități de sprijinire a unei strânse cooperări este alinierea la standardele și bunele practici ale Organizației”, fiind „exact ceea ce procesul de aderare urmărește să realizeze pentru și împreună cu România. Drumul României către aderarea la OCDE va fi benefic și pentru Organizație, în sens mai larg, prin perspectiva unică și expertiza pe care le aduce acest proces în activitatea noastră și și așteptăm cu nerăbdare ca acest lucru să se întâmple. În încheiere, doresc să afirm că suntem la începutul unui proces ambițios care va oferi beneficii concrete pentru mediul de afaceri și pentru toți cetățenii români. Este un proces care angajează întreaga societate”.