Cioloş, săgeţi pentru Barna: Am propus mai multor colegi din fostul USR să vină pe lista noastră. A existat o teamă ca nu cumva să fie consideraţi trădători
0
Copreşedintele USRPLUS Dacian Ciolos a declarat în cadrul unei conferinţe de presă comune cu colegii săi care candidează la şefia partidului, Dacian Cioloş, respectiv Irineu Darău, că a încercat să aducă pe lista pe care o propune pentru viitorul Birou Politic al formaţiunii mai mulţi oameni din fostul USR, însă precizează că a existat o anumită teamă să nu fie consideraţi trădători.
„Eu am propus mai multor colegi din fostul USR să vină pe lista noastră, însă a existat o, cum să îi spun, o anumită teamă o anumită jenă, ca nu cumva să fie consideraţi trădători”, a declarat Dacian Cioloş.
El a precizat în cadrul conferinţei de presă comune şi trebuie văzut cum pot face că partidul să nu depindă de o persoană sau de imaginea acelei persoane, precizând că nu trebuie să mai cântărească „doar relaţia dintre majoritate şi minoritate”.
„Vrem să vedem cum putem democratiza mai mult partidul, cum putem face pentru ca diferitele opinii şi idei politice să se poată exprima în partid fără teama unor colegi că dacă îşi exprimă opiniile sunt excluşi din partid, un partid în care să nu mai cântărească doar relaţia dintre majoritate şi minoritate
şi să construim o platformă în care să se regăsească cu toţii şi Biroul Naţional va trebui să fie acea platformă, un partid care să nu depindă de o persoană sau de imaginea unei persoane şi un partid în care oamenii să se regăsească. Cei care au lucruri de spus şi idei să poată să le exprime„, a declarat copreşedintele USRPLUS.
Copreşedintele USRPLUS Dan Barna a respins anterior ideea conform căreia formaţiunea ar putea să devină un partid de lider.
Cei trei candidaţi prezintă listele pe care le propun pentru viitorul Birou Politic al formaţiunii în cadrul Comitet Politic al formaţiunii. Irineu Darău este susţinut de filiala Brasov, în timp ce Dan Barna şi Dacian Cioloş au adus pe listele propuse pentru viitorul Birou Politic al formaţiunii, lideri cu funcţii în guvern din fostul USR, sau din PLUS.
Pe lista prezentată de copreşedintele Dan Barna se află lideri precum, Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, Stelian Ion, Claudiu Năsui, Cristina Prună, Cosete Chichirău sau Ionut Moşteanu.
Din echipa de conducere propusă de Cioloş fac parte, printre alţii, Vlad Voiculescu, Dragoş Tudorache, Ramona Strugariu, Anca Dragu, Ioana Mihăilă, Dragoş Pîslaru, Alin Stoica, Ciprian Teleman. El consideră că trebuie scurtate mandatele conducerii partidului şi dă asigurări că, dacă va fi ales, va organiza noi aleger în 2023. ”Pentru anul electoral 2024, va trebui să ne asigurăm că avem cea mai nimerită garnitură la conducerea partidului, cu cea mai bună strategie politică şi cu cel mai pregătit candidat pentru prezidenţiale”, argumentează Dacian Cioloş.
Senatorul Irineu Darău şi-a anunţat candidatura la preşedinţia formaţiunii la începutul lunii, argumentând atunci că este nevoie de un „suflu nou” în partid şi nu ar trebui să se mai vorbească despre „două categorii de membri”. Ulterior, mai mulţi membri USRPLUS, susţinători ai proapătului candidat, au lansat o platformă prin care şi-au anunţat candidatura la funcţii în viitorul Birou Politic al partidului, iar senatorul a afirmat că susţine la rândul său lista platformei Împreună.
Citeşte şi: Jocuri de culise în USR-PLUS. Cum schimbă calculele în partid apariţia Platformei Împreună