Ciolacu, vizită la Muntele Athos. De cine a fost însoțit premierul

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a mers de ziua sa onomastică la Muntele Athos, cu ocazia celebrării Crăciunului după Calendarul Iulian. Șeful Guvernului a fost însoțit de vicepremierul Marian Neacșu. 

ciolacu athos 2 jpg

Marcel Ciolacu se află la Muntele Athos, împreună cu secretarul general al Guvernului Marian Neacşu, care apare şi el în imaginile difuzate de orthodixianewsagency.gr

Stareţul mănăstirii a precizat că șeful Guvernului României se află pentru prima oară în calitate de premier la Mănăstirea Vatopedi.

<<În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru primire şi îmi menţin părerea că niciun păcătos nu merită o asemenea primire. Cum spuneaţi, părinte stareţ, orice venire sau revenire e o binecuvântare şi o împlinire sufletească. Sunt într-o vizită neoficială, împreună cu cei mai apropiaţi prieteni ai mei, şi vreau să mulţumesc în mod deosebit familiei pe care o cârmuiţi, care ne-au permis aceste puţine zile de a face parte din familia lor şi le mulţumesc şi în numele meu şi al prietenilor mei sfinţilor părinţi că ne-au permis să fim parte a acestei vieţi duhovniceşti. Astăzi am fost şi la schitul românesc, unde părintele stareţ vorbea cât de mult dumneavoastră îi ajutaţi pe toţi părinţii români şi vreau în mod deosebit pentru acest lucru să vă mulţumesc. Printre primele lucruri pe care mi le-aţi spus a fost: Marcel, niciodată să nu ieşi în spaţiul public şi să vorbeşti doar despre tine. Niciodată să nu spui ”Tu ai făcut, tu ai rezolvat”, fiindcă nu vei putea niciodată să rezolvi ceva singur>>, a spus premierul Marcel Ciolacu în cadrul vizitei sale. 

Premierul Marcel Ciolacu a mai fost în vizită la Muntele Athos în aprilie 2023, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. 

În Săptămâna Luminată am petrecut câteva zile pe Sfântul Munte Athos pentru a mă ruga pentru sănătatea noastră și a tuturor semenilor noștri.  Am trăit multe momente binecuvântate în acest loc care este tezaurul cel mai de preț al ortodoxiei, dar cel mai mult m-au impresionat călugării români care și-au dedicat viața lui Hristos în lăcașurile românești care dăinuiesc de sute de ani în aceste locuri sfinte”, a scris Marcel Ciolacu la acel moment într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.   

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite