Cât câştigă PSD din mătrăşirea lui Iliescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gestul noului preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, de a-l înlătura pe Ion Iliescu din forurile de conducere nu aduce puncte electorale partidului, dar nici nu ajută prea mult la câştigarea electoratului ostil lui Iliescu, apreciază specialiştii contactaţi de „Adevărul“.

Din momentul validării lui Dragnea în funcţia de şef al PSD, Ion Iliescu va putea participa la şedinţele partidului, însă nu va mai avea drept de vot, ceea ce îl transformă doar într-un spectator al jocului politic de la vârful PSD. „Este un semnal de modernizare a partidului şi de trecere la o nouă etapă. Şi acesta face parte dintr-un moment al desprinderii PSD de o anumită imagine, mai degrabă, decât de o realitate “, arată sociologul Vasile Dâncu, principalul sfătuitor al lui Liviu Dragnea.

Cu toate acestea, Ion Iliescu rămâne un simbol al istoriei PSD şi al României, iar dispariţia sa din prima linie a partidului pe care l-a fondat  nu va fi trecută cu vederea, social-democraţii fiind interesaţi de impactul electoral pe care îl va avea decizia lui Dragnea. „Pentru electoratul lui Ion Iliescu ar conta foarte mult dacă va fi dat afară cu totul din PSD. 90% din populaţie nu este atentă la detalii, că Iliescu este sau nu este într-o structură de conducere. Lumea habar nu are cine este în structura de conducere“, spune sociologul Alfred Bulai.

Până acum, Ion Iliescu a stat de-a dreapta fiecărui preşedinte PSD, fie că s-a numit Adrian Năstase, Mircea Geoană sau Victor Ponta, şi le-a suflat în ceafă de fiecare dată când partidul s-a confruntat cu un moment de cotitură. Noul preşedinte instalat în Kiseleff, Liviu Dragnea, vrea să rupă această tradiţie a predecesorilor săi şi încearcă să elimine definitiv factorul Iliescu din deciziile partidului, de unde şi înlăturarea sa din forurile de conducere ale PSD.

Aşadar, va fi PSD taxat electoral de către nostalgicii regimului Iliescu? Sau, dimpotrivă, PSD va putea atrage, astfel, un electorat pe care nu s-a bazat niciodată în alegeri şi care manifestă o atitudine potrivnică faţă de tot ce a însemnat Iliescu pentru România?

Specialiştii contactaţi de „Adevărul“ cred că electoratul fidel fostului preşedinte al României s-a micşorat din ce în ce mai mult din momentul plecării sale de la Cotroceni, în urmă cu 11 ani. „Ion Iliescu nu mai reprezenta o resursă electorală importantă pentru PSD. Nu mai are un electorat important de zece ani de zile. Nu mai avem un electorat vârstnic chiar aşa dependent de Ion Iliescu“, a opinat politologul Cristian Pârvulescu.

„Nu va recupera electoratul tânăr“

Analistul politic Dan Ionescu arată că intenţia lui Dragnea urmăreşte, de fapt, atragerea electoratului tânăr, care este mult mai numeros decât cel care îl regretă pe Iliescu. „Acum 15 ani o astfel de despărţire ar fi fost tragică pentru că Ion Iliescu ar fi avut capacitatea de a trage după el un electorat suficient de mare încât să conteze pentru orice joc politic. Electoratul său a scăzut în mod natural şi nici el nu mai e politicianul de altă dată. O despărţire simbolică, aşa cum pare a fi pus la cale Liviu Dragnea, e mai degrabă un calculul matematic destinat exerciţiului electoral. Prin distanţarea de cel care este emblematic pentru PSD în ultimii ani, noii liderii ai partidului se gândesc că vor putea ataca un segment tânăr şi important de alegători“, crede Dan Ionescu, blogger adevarul.ro.

„Nu cred că PSD va recupera electoratul tânăr prin abandonarea părintelui fondator, prin simplu motiv că electoratul tânăr nu poate fi câştigat doar printr-o simplă schimbare a unui personaj. Este nevoie de politici care să răspundă aşteptărilor lor“, arată, din contră, politologul Cristian Pârvulescu.

„Electoratul lui Iliescu va merge tot cu PSD“

Vasile Dâncu este de părere că Ion Iliescu, izolat subtil sau implicat în PSD, va avea în continuare adepţii săi fideli, care îşi vor transfera automat voturile către partidul lui Dragnea. „Orice acţiune de imagine pe care o iei trebuie să aibă un corespondent şi în realitatea schimbării din structurile partidului. Este doar o primă etapă. Nu cred că este un beneficiu, dar nicio pierdere foarte mare prin faptul că Ion Iliescu nu mai este în Biroul Permanent Naţional. Va rămâne un lider informal pentru o anumită generaţie din PSD. Asta nu i-o poate lua nimeni, nici faptul că nu mai face parte din BPN, care a fost populat acum de oameni noi“, a mai precizat Dâncu.

Sociologul arată că PSD nu va pierde, astfel, electoratul lui Ion Iliescu, care  îl va urma în tocmai. „Din punctul acesta de vedere, Ion Iliescu are un merit imporrtant prin fidelizarea unui anumit tip de electorat. Sigur că am şi pierdut câteodată electorat din cauza imaginii trecutului“, a mai spus Dâncu.

„Un balon de săpun“

Sociologul Alfred Bulai crede că decizia procurorilor de a începe urmărirea penală pe numele lui Ion Iliescu vine târziu. Prea târziu. „Faptul că este acuzat acum după atâţia ani este un balon de săpun şi nu se va întâmpla nimic. Lumea s-a plictisit oricum de poveştile acestea care sunt atât de vechi. Nu există o apetenţă, în afara unei minorităţi care a rămas calată pe o asemenea problemă. Nu este nimic nou“, spune Bulai.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite