Bunicul Traian Băsescu, despre nepoţica sa: „Seamănă sigur cu mine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, la ieşirea de la Spitalul Universitar, că nepoţica sa a primit nota 9 la naştere, în ciuda faptului că s-a născut prematur. Întrebat cu cine seamnă fetiţa, Băsescu a răspuns: „Seamănă cu mine“

„Sunt bucuros. Copilul s-a născut prematur. Medicii au considerat că aceasta este soluţia era cea mai bună pentru copil şi pentru mamă. Am primit nobilul titulu de bunic. Bogdan şi Elena vor stabili ce nume va primi“, a declarat Traian Băsescu la ieşirea de la Spitalul Universitar unde a născut fiica sa Elena.

Preşedintele a mai afirmat că tănăra mămică va rămâne în spital circa două-trei zile.

Mezina familiei preşedintelui României, Elena Băsescu, a adus pe lume, sâmbătă noapte, în jurul orei 03:30, o fetiţă. EBA a născut la Spitalul Universitar sub supravegherea doctorului Monica Cârstoiu, soţia managerului unităţii medicale. Fetiţa este sănătoasă şi cântărea la naştere 2,700 kilograme. Potrivit primelor informaţii, atât fiica preşedintelui cât şi proaspăta nepoţică sunt perfect sănătoase.

basescu si nepotica facebook

UPDATE FOTO Elena Băsescu a născut, noaptea trecută, o fetiţă. Traian Băsescu, proaspăt bunic, a ajuns la spital

Preşedintele României, Traian Băsescu, este invitat luni, 2 septembrie, începând cu ora 10.00, la Adevărul Live. Intră în dialog cu şeful statului! 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite