Bolojan acuză Ministerul Transporturilor că a blocat patru ani un proiect strategic pentru Dunăre: „Avea toate avizele și nu a fost pus în practică” | adevarul.ro

Video Bolojan acuză Ministerul Transporturilor că a blocat patru ani un proiect strategic pentru Dunăre: „Avea toate avizele și nu a fost pus în practică”

Publicat:
0
1 live

Premierul interimar Ilie Bolojan a acuzat Ministerul Transporturilor că a ținut blocat timp de patru ani un proiect strategic pentru Dunăre, deși acesta avea toate avizele necesare. Potrivit acestuia, dacă investiția ar fi fost realizată la timp, efectele actualei secete ar fi fost mai ușor de gestionat, iar nivelul apei în zona din care Centrala Nucleară de la Cernavodă își asigură apa pentru răcire ar fi fost mai ridicat.

Premierul Ilie Bolojan Foto: Mediafax
Premierul Ilie Bolojan Foto: Mediafax

Ilie Bolojan a făcut aceste declarații joi, 6 august, în cadrul unei conferințe de presă dedicate măsurilor pe care Guvernul le pregătește pentru a face față efectelor nivelului scăzut al Dunării.

„În astfel de situații, când ai o criză generată de secetă, ai două posibilități. Să te pregătești din timp, vorba că omul harnic își face iarna sania, ceea ce, din păcate, nu s-a făcut. Avem un proiect care rezolvă creșterea debitului pe acest braț, care a avut toate avizele necesare și a fost la Ministerul Transporturilor de patru ani de zile și, din păcate, nu a fost pus în practică”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul interimar a afirmat că finalizarea investiției ar fi redus impactul actualei crize hidrologice.

„Dacă acel proiect ar fi fost realizat, am fi avut un debit mult mai mare pe Dunărea Veche, iar nivelul apei în zona pompelor care trag apa din Dunăre pentru răcirea Cernavodă ar fi fost, cu siguranță, astăzi mult mai mare. Dar nu avem acest proiect”, a spus Bolojan.

Șeful Executivului a precizat că i-a solicitat ministrului interimar al Economiei și Digitalizării, Radu Miruță, să urgenteze reluarea proiectului și actualizarea documentației.

„L-am rugat pe domnul Miruță, în regim de urgență, să dea drumul la acest proiect, să actualizeze toate datele. Indiferent cine va fi la Ministerul Transporturilor în perioada următoare, consider că este unul dintre proiectele prioritare pe care trebuie să le avem în vedere”, a afirmat premierul.

Criticile premierului vizează Ministerul Transporturilor, instituție care, în ultimii ani, s-a aflat sub conducerea PSD. Portofoliul a fost deținut de Sorin Grindeanu, în perioada noiembrie 2021- iunie 2025, iar ulterior a fost preluat de Ciprian Șerban. 

Bolojan a subliniat că investițiile în infrastructura de gestionare a apelor trebuie tratate ca proiecte strategice, întrucât episoadele de secetă extremă devin tot mai frecvente. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite