Bogdan Ivan consideră că cei care au ținut „la sertar” proiectul privind ridicarea nivelului de fund al brațului Bala trebuie să răspundă | adevarul.ro

Bogdan Ivan consideră că cei care au ținut „la sertar” proiectul privind ridicarea nivelului de fund al brațului Bala trebuie să răspundă

Publicat:
0
1 live

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a declarat marți, 11 august, că cei care au ținut „la sertar” și nu au scos la licitație proiectul privind ridicarea nivelului fundului brațului Bala trebuie să răspundă.

Bogdan Ivan/FOTO: Mediafax
Bogdan Ivan/FOTO: Mediafax

„În momentul de faţă, dacă există acel proiect, iar el nu a fost operaţionalizat, cine l-a ţinut la setar e normal să răspundă. Nu ştiu exact în ce stadiu este”, a afirmat fostul ministru la Digi 24.

Bogdan Ivan mai spune că, în perioada în care a fost ministru, a negociat cu Banca Mondială o finanțare de 3 miliarde de dolari pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă.

„Acele lucrări ar fi presupus ca - şi ele sunt ongoing, adică anunţul oficial a fost făcut, urmează ca şi cei de la Banca Mondială să facă semnarea acordului financiar cu România în cursul acestei veri, până în octombrie cel târziu - ar fi presupus inclusiv ca acele guri de captare, ca tot ce înseamnă sistem de răcire pentru reactoarele de la Cernavodă.

Tot ansamblul hidrologic să fie făcut în așa fel încât să fie sustenabil încă 30 de ani de acum înainte, indiferent de modul în care vor arăta debitele Dunării, cu zonă de stocare prin crearea unor noi bazine de răcire, pentru a avea o perioadă de buffer într-o situație de acest gen”, a explicat fostul ministru.

Bogdan Ivan a menţionat că pre-acordurile de finanţare pentru reactoarele 3 şi 4 includ, ca parte din proiect, asigurarea sustenabilităţii pentru 30 de ani, inclusiv realziarea lucrărilor care să asigure suficientă apă pentru a răci reactoarele de la Cernavodă.

Duminică, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat că eforturile din ultima săptămână pentru intervenția în zona Bala au dus la inversarea trendului de scădere a nivelului apei și la o ușoară creștere.

„Luptă câștigată, rezultat bun, dar pericolul nu a trecut. Mă bucur mult că eforturile noastre din ultima săptămână pentru intervenția din zona Bala au avut rezultate bune și reactorul 2 de la Centrala nucleară Cernavodă rămâne în funcțiune. 

Practic, am reușit să inversăm trendul de scădere cu unul de ușoară creștere. Conform estimărilor, cei 8 cm «câștigați» înseamnă că am reușit să redirecționăm spre Cernavodă aproximativ 50 metri cubi de apă pe secundă”, a transmis Irinel Ionel Scrioșteanu, pe FB.

Secretarul de stat spune că operațiunea din zona Bala a fost una dintre cele mai dificile misiuni cu care s-a confruntat de când ocupă funcția.

„Dar pericolul nu a trecut, curenții Dunării sunt puternici și pot fi foarte imprevizibili. În orice moment, barjele pot fi dislocate din poziția actuală și se poate diminua (sau chiar anula) redirecționarea debitului suplimentar spre Cernavodă

Pentru a preveni un asemenea scenariu, la Bala, continuăm intervenția și voi reveni în cursul zilei de mâine cu detalii despre activitățile în curs”, a mai transmis Irinel Ionel Scrioșteanu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite