Probleme tehnice la Transelectrica. Compania anunță că datele privind producția și consumul de energie au fost eronate | adevarul.ro

Probleme tehnice la Transelectrica. Compania anunță că datele privind producția și consumul de energie au fost eronate

Publicat:
0

Compania Naționala Transelectrica a transmis marți, 11 august, că o problemă tehnică a afectat afișarea în timp real a datelor privind producția și consumul de energie electrică.

FOTO: Transelectrica
FOTO: Transelectrica

„Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA informează că, în data de 11 august 2026, începând cu aproximativ ora 11:00, o disfuncționalitate tehnică a sistemului de publicare a datelor în timp real pe website-ul Companiei a generat valori eronate în ceea ce privește producția, respectiv consumul de energie electrică afișate public”, transmite compania.

Transelectrica precizează problema a fost remediată pentru datele în timp real începând cu ora 21:00, iar de la ora 22:20 compania a republicat și informațiile corecte pentru intervalul afectat.

„Pentru corectă informare a publicului, facem precizarea că eroarea tehnică a afectat exclusiv afișarea datelor pe website-ul Transelectrica și nu a reflectat valorile reale de producție și de consum din Sistemul Electroenergetic Național în intervalul orar 11:00 – 21:00.

În graficul prezentat alături este evidențiat momentul apariției erorii, în jurul orei 11:00. Începând din acel moment, valoarea producției afișate a rămas constantă, ceea ce a determinat, prin mecanismul automat de calcul al indicatorilor prezentați în grafic, afișarea unei valori de consum care nu corespunde consumului real.”

Potrivit Mediafax, în jurul orei 19:48, Transelectrica afișa un consum de 8.183 MW, însă compania a precizat ulterior că datele publicate între 11:00 și 21:00 au fost eronate din cauza unei probleme tehnice.

Prin urmare, valoarea de 8.183 MW nu reprezintă consumul real și nu poate fi considerată un record.

Top articole

Partenerii noștri