Băsescu: „Voi încerca să generez un sentiment de împăcare în societate”. Antonescu: „Ne întâlnim la rezultatele oficiale”
0Rezultatele exit-poll-urilor arată că referendumul nu a fost validat. La ora 21.00, prezenţa la vot, potrivit cercetărilor, era de 44,01% (Operation Research) şi 44% (CCSB). Preşedintele interimar, Crin Antonescu, şi preşedintele suspendat, Traian Băsescu, au susţinut, la ora 23.00 declaraţii de presă.
„Românii au respins lovitura de stat a celor 256 de parlamentari conduşi de Ponta şi Antonescu. Vreau să le mulţumesc acelora care, trecând peste supărarea lor pentru măsurilor luate în timp de criză au înţeles democraţia”, şi/a început preşedintele suspendat Traian Băsescu discursul la aflarea rezultatelor exit-poll-urilor.
Crin Antonescu a susţinut, de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale, că referendumul a fost boicotat de PDL, de Traian Băsescu şi de cetăţenii maghiari din România. „În condiţiile unui referendum boicotat de preşedintele suspendat PDL, de UDMR şi de marea majoritate a cetăţenilor unguri, în condiţiile unei zile caniculare şi a unei perioade de concedii, cetăţenii români, într-o majoritate indiscutabilă şi reală au răspuns chemării la referendum într-un mod exemplar prin amploare, prin corectitudinea lor, rezultatele nu sunt definitiv cunoscute. Ceea ce am putut vedea cu toţii a fost un cetăţean român conştient de drepturile şi de obligaţiile sale, un cetăţean român hotărât să răspundă prezent la chemarea la referendum”, a declarat Antonescu.
Băsescu: „fractura din societate trebuie stopată”
”Românii şi-au decis soarta nevalidând referendumul decis de cei 256 de parlamentari în numele puşcariabililor. Îi asigur pe români că odată revenit la Cotroceni o să încerc să clarific, să generez un sentiment de împăcare în societate. Este clar pentru mine că foarte mulţi dintre români au nemulţumiri generate de ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Sunt convins că fractura din societate trebuie stopată, trebuie anihilată pentru că România are nevoie de toată forţa poporului ei pentru a trece mai departe, pentru a reuşi în procesul de integrare”, a mai spus Traian Băsescu.
De asemenea, preşedintele suspendat le-a mulţumit lui Vasile Blaga, Monicăi Macovei, precum şi lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Antonescu: „Ne vom conforma deciziilor instituţiilor statului”
„Le mulţumesc încă o dată tuturor românilor care au înţeles să se comporte azi ca cetăţeni liberi, celor care prin votul lor, prin implicarea lor au scris o nouă pagină în istoria României. Ne vom întâlni atunci când rezultatele vor fi oficiale. Ne vom conforma tuturor deciziilor instituţiilor statului. Ceea ce am câştigat în ochii oamenilor este indiscutabil”, a conchis Crin Antonescu.