Băsescu: Ponta trebuie să modifice urgent Codul Penal, altfel devine scutul oamenilor corupţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Presidency
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Presidency

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că îşi asumă promulgarea Codului de procedură penală, dar a avertizat că este necesară emiterea unei ordonanţe de urgenţă.

Principalele declaraţii ale preşedintelui:

Declaraţia de presă va fi legată de intrarea în vigoare a noilor Coduri. O să mă refer la Codul de procedură penală, care a fost promulgat ca Legea 135 din 2010. Referirea este directă la articolul 140, care vizează utilizarea mijloacelor tehnice înainte de punerea sub urmărire penală a unei persoane. Îmi asum promulgarea Codului, pentru că asta este responsabilitatea preşedintelui. În acelaşi timp, îmi asum şi eroarea de a nu fi înţeles sensul articolului 140.

Asta nu înseamnă că el nu trebuie corectat. Juriştii de la Preşedinţie sunt constituţionalişti, nu penalişti. Problema înţelegerii articolului 140 ţine de judecători şi procurori de penal.  Repet, asta nu înseamnă că nu trebuie corectată o eroare. Aşa cum pe 15 octombrie, noaptea, s-a elaborat o OUG pe care domnul Ponta a aprobat-o pe 16 octombrie în şedinţa de Guvern pentru a rezolva problemele de interese din autoritatea fiscală, din ASF, la fel poate rezolva şi problema Codului de procedură penală.

Am participat la şedinţa CSM din data de 6 ianuarie, când s-a convenit ca observaţiile Înaltei Curţi, venite din partea doamnei Hăineală legate exact de articolul 140 sau observaţiile altor judecători din sistem să fie introduse într-o OUG care să fie adoptată de Guvern înainte de intrarea în vigoare a Codurilor. Acest lucru nu s-a întâmplat. Vreau să atenţionez asupra câtorva elemente. Statul rămâne fără mijloace de a identifica şi preveni acte de genul următor: abuz în serviciu, trafic de influenţă, de persoane, fraude fiscale, criminalitate transfrontalieră, tranzit de droguri.

Toate acestea se urmăresc prin mijloace tehnice. Or, din acest punct de vedere, articolul 140 ia organelor statului capacitatea de a prinde reţele sau oameni implicaţi în astfel de ilegalităţi.  Îmi asum faptul că nu am înţeles în 2010 conţinutul articolului 140, dar nu îl scuteşte pe domnul Ponta, care  a primit semnale de la Înalta Curte, DNA, DIICOT că trebuie aduse modificări Codului de procedură penală.

O OUG este necesară pentru a da modul de interpretare a perioadei de tranziţie dintre cele două Coduri. O spun în modul cel mai serios, cu toată responsabilitatea: dacă prim-ministrul nu îşi asumă emiterea unei OUG care să corecteze neajunsurile articolului 140, este emblema corupţiei.

Are destule altele care l-au situat deja în sfera omului corupt prin utilizarea actelor normative: ba pământuri la CJ Brăila, modul cum a tratat problema Rompetrol, ascunzând corupţia, problema ASF. Toate acestea îl arată ca fiind un om corupt. În cazul în care nu face urgent modificările care trebuie făcute la articolul 140, el devine scutul oamenilor corupţi şi primul responsabil.

O să mă întrebaţi de ce reacţionez târziu. Pentru că tot timpul a fost această discuţie şi discuţia a fost că se va interveni legislativ. Iată că am ajuns în ultima zi şi premierul nu găseşte altceva de făcut decât să spună că a fost o eroare. Da, domnule Ponta, a fost o eroare, cel puţin din partea mea. Dar prim-ministrul poate să corecteze această eroare, iar eu îi cer public să o facă.




 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite