Aurelian Bădulescu: Solicit o Rezoluţie a Congresului PSD prin care să se adauge măsuri şi soluţii concrete pentru protejarea capitalului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul Capitalei şi candidatul PSD la Primăria Sectorului 3 Aurelian Bădulescu solicită ca în Congresul PSD de sâmbătă să existe o rezoluţie care să fie apoi adăugată în programul politic prin care să fie propuse măsuri şi soluţii concrete pentru protejarea capitalului românesc.

El adaugă că aproximativ 500.000 de români sunt în pericol să-şi piardă locurile de muncă, în timp ce agenţiile de turism fac profit şi sporesc veniturile străinilor prin deplasările românilor în Grecia, Bulgaria, Italia, Turcia şi alte state. 

„Solicit în Congresul PSD o rezoluţie pentru protejarea capitalului românesc. Pentru Congresul de mâine (sâmbătă - n.r.) al Partidului Social Democrat, în calitate de preşedinte al filialei PSD Sector 3, le solicit colegilor mei să admitem public faptul că ultimele guvernări , începând din 2005, au defavorizat firmele româneşti, dând câştig de cauză companiilor străine. Chiar în aceste zile spre exemplu, hotelierii şi patronii de restaurante sunt grav loviţi de măsurile economice ale pandemiei, fără ca guvernul să compenseze financiar închiderea localurilor“, a scris Aurelian Băduescu vineri pe Facebook. 

Social-democratul mai spune că aceste măsuri pentru protejarea capitalului românesc pot fi pe modelul aplicat de către partenerii strategici ai României, cum ar fi SUA şi Germania, deşi aceştia dau lecţii ţării noastre şi ne impun să face exact opusul.

„Circa 500.000 de români sunt în pericol să-şi piardă locurile de muncă, în timp ce agenţiile de turism fac profit şi sporesc veniturile străinilor prin deplasările românilor în Grecia, Bulgaria, Italia, Turcia, etc.  Solicit aşadar o Rezoluţie a Congresului PSD, prin care să se adauge, în programul politic votat, măsuri şi soluţii concrete pentru protejarea capitalului românesc, chiar pe modelul pe care partenerii noştri strategici, SUA sau Germania îl aplică, iar nouă ne dau lecţii şi ne impun să facem taman invers!“, a conchis Bădulescu. 

Congresul extraordinar al PSD va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, începând cu ora 10.00. Social-democraţii vor alege noua conducere a partidului, iar în competiţia internă sunt înscrişi actualul lider intermar al PSD Marcel Ciolacu şi fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite