Antonescu: „Varianta unei OUG pe TVR, inacceptabilă. Mai bine convocăm din nou parlamentarii“

0
0

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi seara, într-o intervenţie la Realitatea TV, că a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta şi i-a transmis acestuia că varianta unei Ordonanţe de urgenţă în cazul TVR este inacceptabilă, motiv pentru care a propus o nouă convocare a parlamentarilor pentru votul privind şefia televiziunii publice.

Antonescu a susţinut că a discutat cu premierul Victor Ponta după ceremonia de la Cotroceni.

„I-am spus domnului Ponta că aşa ceva nu se face, că nu mai are rost. I-am spus că televiziunea este în momentul de faţă într-o situaţie critică, că este o instituţie decapitată şi că varianta domniei sale de a da o ordonanţă mâine mi se pare inacceptabilă. Nu putem să mai dăm a nu ştiu câta ordonanţă prin care să modificăm o lege, doar pentru că parlamentarii unui partid au fugit de la vot. Mai bine cheamă din nou parlamentarii mâine să ne pronunţăm prin vot“, a spus Antonescu.

Liderul PNL a mai ţinut să precizeze că premierul Victor Ponta i-ar fi comunicat ministrului de Interne, Radu Stroe, în cursul zilei de luni, de două ori faptul că propunerea PNL pentru şefia TVR este agreată şi va fi susţinută în Parlament.

Nominalizarea lui Rareş Bogdan, propus de PNL la conducerea SRTV, nu a fost validată, marţi de Parlament, din totalul celor 580 de membri ai celor două Camere, exprimându-şi votul 176 senatori şi deputaţi, din care 174 au votat „pentru“, iar doi „împotrivă“, astfel că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi (291).

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a acuzat PSD de “teatru ieftin”, după ce liderii de grup ai social-democraţilor au cerut, în şedinţa comună a celor două Camere, o pauză de consultări, dar nu au reapărut pentru a vota.

Guvernul va adopta, miercuri, o Ordonanţă de urgenţă care va permite Birourilor reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să numească o conducere interimară la TVR, a anunţat liderul PSD, premierul Victor Ponta.

El a arătat că această ordonanţă va permite ca alegerea conducerii interimare să fie realizată de Birourile reunite ale celor două camere din Parlament şi nu de plen.

„Mâine, fiind şedinţă de guvern, intenţionăm să adoptăm o asemenea ordonanţă şi, practic, nu plenul, care probabil nu va face cvorum prea curând, ci Birourile Permanente reunite, Senatul şi Camera, deci cei 12 membri şi preşedinţii să numească o conducere interimară până se strâng plenurile“, a spus Ponta la România TV.

Premierul a precizat că numele persoanei care va asigura interimatul la TVR va fi decis de către Birourile Permanente reunite, insistând asupra faptului că, dacă marţi nu a putut fi asigurat cvorumul, probabil în perioada următoare va fi mai dificil de strâns un cvorum, o majoritate în plenurile reunite,dar că Televiziunea nu poate fă lăsată fără niciun fel de conducere.

Premierul a adăugat a discutat deja pe această temă cu vicepremierul Daniel Chiţoiu, din partea PNL, şi că urmează să discute şi cu ministrul Justiţiei.

Materiale pe aceeaşi temă:

PNL a rămas în ofsaid. PSD nu l-a votat pe Rareş Bogdan la TVR. Antonescu: E o istorioară scurtă despre cine are cuvânt şi cine e mincinos

Parlamentarii PSD au boicotat şedinţa de plen în care s-a votat numirea lui Rareş Bogdan în fruntea TVR. Bogdan a fost votat de grupul PNL, PPDD şi minorităţi, dar nu a strâns suficiente voturi pentru a depăşi cvoruml legal. Liberalii au contestat vehement decizia partenerilor săi de guvernare.

Ponta rezolvă sabotajul creat tot de el printr-o ordonanţă: Mâine propunem un interimar la TVR. Favorit: Valentin Nicolau

Rareş Bogdan nu a mai ajuns şef la TVR, după ce parlamentarii PSD au boicotat şedinţa. În schimb,  liberalii l-au votat luni pe Toni Greblă, senator PSD, la Curtea Constituţională. Victor Ponta a anunţat că Guvernul va adopta mâine o Ordonanţă de urgenţă prin care va stabili un preşedinte interimar la TVR. Favorit pentru şefia televiziunii publice este Valentin Nicolau.

USL se rupe pe toate planurile: Valentin Nicolau, susţinut de PSD la şefia TVR. Nicolau confirmă: M-a sunat cineva să vin  la ora 15.00 la Parlament

PSD îl va susţine la şefia TVR pe Valentin Nicolau în Comisiile de Cultură, au declarat surse politice pentru Mediafax. De partea cealaltă, Crin Antonescu îl susţine la şefia TVR pe jurnalistul Rareş Bogdan. Valentin Nicolau a admis că va merge astăzi, la ora 15, în faţa comisiilor reunite de Cultură ale Parlamentului.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite