Adrian Năstase: România este precum o cetate asediata. Dă vina pe oricine şi nu face nimic singură
0Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, fostul premier Adrian Năstase, este de părere că România este precum o cetate asediată, care nu are voinţa să facă ceva singură în privinţa creşterii economice.
"La cum evoluează acum lucrurile, practic nu ne putem face nicio speranţă. Suntem ca o cetate asediată, gata să dea vina pe oricine din afară pentru orice neajunsuri, dar fără voinţa de a face ceva singuri. Dacă nu dăm drumul la economie, s-ar putea să descoperim că mai există un prag sub cel pe care îl credeam a fi cel mai de jos", a declarat Adrian Năstase pentru Agerpres.
Acesta afirmă că "ne minţim singuri" dacă spunem că vom supravieţui doar cu "centurile de siguranţă" oferite de Fondul Monetar Internaţional.
"Actualul guvern a îmbrăţişat creşterea pe datorie. Datoria publică a ajuns la 40% din PIB, triplându-se în ultimii trei ani. În 2011, plătim 6 milioane de euro pe zi numai dobânzi la datorie. Fără creşterea maturităţii datoriei publice, Guvernul României va avea obligaţii de plată de cel puţin 11-12% din PIB în fiecare din anii 2012-2015. Cât timp vom putea rezista, dacă nu avem o economie funcţională?", a subliniat fostul premier.
Adrian Năstase s-a referit şi la evoluţia ţării noastre în actualul context economic internaţional, respectiv la cum va fi influenţată aceasta de faptul ca bursele europene au deschis luni în coborâre, după ce agenţia Standard & Poor's (S&P) a redus ratingul de top AAA al Statelor Unite la AA+, din cauza îngrijorărilor cu privire la deficitul bugetului şi datoriile SUA.
"Dacă este să ne luăm după ce spun cei din Guvern, mai rău o să fie la alţii pentru că noi suntem acum pregătiţi pentru revenirea crizei. Nu este o glumă, chiar aşa au spus, chiar dacă devin prudenţi dintr-odată când vine vorba să îşi respecte angajamentul de a readuce salariile bugetarilor la nivelul dinainte de tăieri. Îmi este teamă că o revenire a crizei va lovi crunt România, pentru că acum nu suntem mai pregătiţi decât am fost în 2008. Cel mai dramatic lucru care se poate întâmpla este să ne trezim că Guvernul va anunţa în lunile următoare că este necesară o noua reducere de cheltuieli. Adică, să continuăm politica de sărăcire a populaţiei. Dincolo de SUA, ar trebui să ne uitam un pic şi la Europa, unde state precum Italia, mai ales, şi Spania sunt în situaţii extrem de dificile. Sentimentul meu este că, trecând de ceea ce face sau nu face Guvernul de la Bucureşti, a existat o stare de autotiluzionare privind o revenire economică şi la nivel mondial. Acum, am putea asista la o revenire brutală cu picioarele pe pământ", a mai spus Năstase.























































