România, la ani-lumină de civilizaţie în fotbal: Ce demonstrează cazul Istvan Kovacs VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kovacs

Prestaţia stelară a centralului din Carei în Manchester City – Real Madrid (4-3) a scos la iveală încă o realitate tristă a fotbalului românesc: nivelul scăzut al Ligii I afectează şi prestaţiile „cavalerilor fluierului“.

Absent de la grupele Ligii Campionilor din 2013, de când Steaua a terminat ultima, într-o serie cu Chelsea, Schalke 04 şi Basel, fotbalul românesc rămâne conectat la fazele superioare ale celei mai importante competiţii intercluburi din lume, datorită arbitrajului.

Numai în actuala stagiune au fost 11 partide conduse de brigăzi din România! Ovidiu Haţegan (41 de ani), până să fie scos din circuit de probleme cardiace, a avut şase meciuri în Ligă. Iar Istvan Kovacs (37 de ani) tocmai a bifat a cincea sa apariţie în această întrecere. Cu o prestaţie stelară! Pentru că centralul din Carei s-a ridicat cu adevărat la nivelul unei semifinale de gală, în Manchester City – Real Madrid, scor 4-3.

Diferenţe de calitate fotbalistică şi de educaţie

Demonstraţia de arbitraj de clasă făcută de Istvan Kovacs a venit la doar 9 zile după ce acesta a fost atacat vehement de Dan Petrescu, după CFR Cluj – FCSB, scor 0-1. Atunci, antrenorul formaţiei din Gruia l-a pus la zid pe Kovacs, reproşându-i că l-a eliminat pe Susici, în minutul 43, pentru un fault dur care l-a trimis la spital pe Darius Olaru!

VEZI FAULTUL DUR COMIS DE SUSICI ASUPRA LUI DARIUS OLARU

Comparând cele două întâlniri, CFR Cluj – FCSB şi Manchester City – Real Madrid, descoperim mai multe detalii dureroase pentru fotbalul nostru. În primul rând, dacă în campionatul intern vedem foarte des intrări rudimentare, „la rupere“, exact de genul celei pentru care Susici a văzut „roşu“, în mod corect, în Liga Campionilor astfel de faulturi sunt rare la nişte fotbalişti de superclasă. Dovadă şi faptul că, în prima repriză din City – Real, au fost doar... trei faulturi! Iar după ultimul fluier al meciului, statistica a consemnat un total de 16 faulturi: 11 comise de gazde, 5 de oaspeţi. Semn că s-a jucat curat, misiunea arbitrului fiind uşurată. 

Apoi, încă un aspect remarcabil: dacă la noi, Dan Petrescu l-a atacat fără motiv pe Istvan Kovacs, pentru un fault evident de „roşu“, în schimb, Josep Guardiola a avut puterea de a admite că a protestat degeaba la un aut pentru care a văzut „galben“ din partea centralului român.

„Mi-am prezentat scuzele arbitrului, a fost doar emoţia partidei. Pentru mine, a fost aut în favoarea lui City, dar el a decis altfel. Am reacţionat sub impulsul emoţiei şi mi-am prezentat scuzele“, a declarat Guardiola. Prin comparaţie, Dan Petrescu nu doar că nu şi-a cerut scuze faţă de Kovacs, dar, ulterior, s-a luat şi de fratele acestuia, Szabolcs Kovacs (34 de ani), spunând că acesta i-a refuzat mai multe penalty-uri în amicalul păcii, cu Dinamo Kiev!

Porumboiu

„La ai noştri, mingea are mai multe colţuri“

Fostul mare arbitru internaţional, Adrian Porumboiu - foto (71 de ani), a remarcat şi el că în fotbalul nostru, din păcate, arbitrii sunt „tocaţi“ de calitatea slabă a jocului. 

„Fotbaliştii noştri sunt mai stângaci, la figurat vorbind. Sunt multe incorectitudini, împingeri, îmbrânceli, iar mingea are mai multe colţuri (râde). Faţă de meciurile la nivel internaţional, e mult mai greu de arbitrat în Liga I. Ăsta e adevărul. Sigur, e vorba şi de VAR, pentru că n-avem în campionatul nostru, dar acesta nu va îmbunătăţi tehnica fotbaliştilor români. Pe plan european, fotbaliştii sunt tehnici, îşi văd de joc, dar există şi VAR, care poate corecta anumite greşeli. Diferenţa se face însă datorită jucătorilor, care sunt profesionişti, ştiu ce înseamnă să fii fair-play şi îşi văd de joc“, a spus Porumboiu pentru PlaySport.

CITEŞTE ŞI:

Istvan Kovacs, reacţie cu mult bun simţ: Ce a scris după valul de aprecieri la adresa sa

Imagini difuzate în premieră: Guardiola a „turbat“ din cauza lui Istvan Kovacs. Explicaţiile spaniolului VIDEO

Istvan Kovacs, magnific: Curg laudele la adresa românului. Cum a fost catalogat după City – Real Madrid

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite