Tenisul românesc, zi de sărbătoare la Madrid: Halep, Cîrstea şi Begu joacă astăzi! Programul meciurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep revine pe teren, urmând să joace pe zgură, suprafaţa ei preferată
Simona Halep revine pe teren, urmând să joace pe zgură, suprafaţa ei preferată

Pe cât de departe e România de elita tenisului, la băieţi, pe atât de bine reprezentate sunt sportivele tricolore în Top 100 mondial, dar şi în întrecerile importante.

România va aborda Madrid Open 2022 cu trei jucătoare pe tabloul principal. Dacă Simona Halep (31 de ani, 21 WTA) şi Sorana Cîrstea (32 de ani, 27 WTA) au intrat direct aici datorită locurilor ocupate în clasamentul mondial, în schimb, Irina Begu (31 de ani, 62 WTA) a ajuns aici, după un parcurs impecabil în calificări despre care Adevărul a scris aici.

Conform programului anunţat de organizatori, toate cele trei românce vor fi în acţiune chiar din prima zi în care turneul de la Madrid programează partide din runda inaugurală. Iată cum vor intra Halep, Cîrstea şi Begu pe teren, pe parcursul zilei de joi:

ARENA MANOLO SANTANA

*Cîrstea (27 WTA) – Parrizas-Diaz (52 WTA)

Va fi primul meci al zilei şi va începe la ora 12.00, ora României.

*Halep (21 WTA) – Zhang (40 WTA)

Va începe imediat după partida Cîrstea – Parrizas Diaz, în jurul orei 13.30, ora României.

TERENUL 4

*Begu (62 WTA) – Bencic (13 WTA)

Va al doilea meci al zilei şi va începe după ora 13.30, ora României.

Digi Sport 2 transmite turneul de la Madrid în România.
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite