Plângere la DIICOT: Cum au fost controlate datele privind transplantul de organe din afara Agenţiei de Transplant

Plângere la DIICOT: Cum au fost controlate datele privind transplantul de organe din afara Agenţiei de Transplant

Datele din Registrul Naţional de Transplant - care, potrivit legii, asigură monitorizarea permanentă a activităţii de transplant în România - ar fi ajuns să fie controlate complet din afara Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), prin intermediul unei firme IT apropiate de Victor Zota, fost director al Agenţiei de Transplant.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acuzaţia apare într-o plângere depusă în septembrie anul trecut la DIICOT de Anca Baculea Mureşan, care a fost directorul ANT până săptămâna trecută, arată HotNews.ro.
 
În plus, Victor Zota a fost, mulţi ani, „coordonator naţional de transplant”, o funcţie despre care Vlad Voiculescu spunea, în timpul mandatului său de ministru al Sănătăţii, că „nu există" din punct de vedere legal. Zota a fost îndepărtat din această funcţie de Sorina Pintea, la începutul anului.

Anca Baculea sesiza faptul că Registrul Naţional de Transplant era în subordinea unei firme private de IT şi nimeni din Agenţia Naţională de Transplant nu avea acces la date. 

Practic, nu s-a ştiut niciodată câte organe au fost prelevate, unde şi cum au fost transplantate, pentru că informaţiile nu erau înregistrate în timp real. Primul contract al firmei de IT cu agenţia a fost încheiat în 2006, atunci când dr. Victor Zota a venit la conducerea ANT. Apoi, până în 2018, a fost reînnoit anual, arată şi ştirile protv.

Conform Corpului de control al Ministerului, întreaga activitate de transplant a fost coordonată în toţi aceşti ani de o singură persoană, doctorul Victor Zota, şi nu de agenţie, aşa cum ar fi fost normal.

Cum a fost posibil? Serviciul de Ambulanţă Bucureşti a devenit, printr-un ordin de ministru, coordonator naţional de transplant, iar Victor Zota, angajat al acestui serviciu, a fost desemnat să gestioneze situaţia, contrar legii care spune că Agenţia trebuie să fie unicul coordonator naţional. Practic, Victor Zota primea informaţia privind existenţa donatorului, el contacta spitalele unde se aflau potenţialii pacienţi, tot el decidea când se prelevau organele şi unde mergeau.

Emanuel Ungureanu, deputat USR Comisia de sănătate Camera Deputaţilor: ″Mai mult decât faptul că el controla distribuţia de organe şi ţinea legătura cu centrele, la momentul în care au venit rapoartele şi s-a încercat îndepărtarea lui, a subminat activitatea de transplant, mai exact a sunat coordonatori din ţară şi le-a spus să nu mai identifice donatori în moarte cerebrală. Practic să oprească activitatea de prelevare.″⁣

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: