Ponta sare în apărarea lui Şova, atacând Justiţia: A făcut cerere pentru a-l trimite în judecată, iar procurorul a spus că vrea să-l aresteze. Eu nu am mai auzit aşa ceva

Ponta sare în apărarea lui Şova, atacând Justiţia: A făcut cerere pentru a-l trimite în judecată, iar procurorul a spus că vrea să-l aresteze. Eu nu am mai auzit aşa ceva

Premierul Victor Ponta FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a vorbit, printre altele, la Digi 24, despre relaţia cu preşedintele Klaus Iohannis, despre modificările operate, în Parlament, la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, care limitează acţiunile Justiţiei, despre turneul efectuat în ţările arabe, dar şi despre aderarea României la Schengen.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principalele declaraţii:

Despre Codul Silvic şi protestele privind defrişarea pădurilor

Codul Silvic nu a influenţat relaţia de colaborare instituţională, benefică şi normală, pe care o am cu preşedintele. Noi am reuşit să implementăm un program care se numeşte Radarul pădurilor, dar era nevoie de o bază legală mai strictă. Nici când apar comunicate de la PNL, nu înţeleg că mă atacă preşedintele. Este important să avem o legislaţie mai restrictivă. Controale au fost efectuate în 2013 şi 2014, unele au fost date publicităţii. Pe bună dreptate, oamenii au spus: nu s-a făcut nimic. Propunerea preşedintelui de a avea o discuţie în CSAT este foarte bună.

Există acest lobby pe care îl fac aceste companii, la Guvern, la Parlament. Pe un alt proiect, implementarea programului privind cardul de sănătate, există interese care sunt vătămate. Îşi găsesc sprijin în mass-media, în politică. O bătălie şi mai mare este legată de evaziunea fiscală. De fiecare dată când vrei să faci o reformă importantă există şi interese pe care le deranjezi, dar sunt hotărât să merg mai departe.

Din câte ştiu eu, la Senat s-a mers pe forma iniţială. Aşa se va merge şi la Camera Deputaţilor. Să se păsreze acea limită de 30% din piaţă. Nu cred că este o supărare (n.r. că nu este de acord cu poziţia preşedintelui). Nu înţelegeţi că domnul Iohannis a zis peste 30% şi eu, sub 30%. Cererea de reexaminare este făcută de staff-ul de la Admnistraţia prezidenţială. Este una din poziţiile pe care am avut opinii diferite (n.r. Guvernul şi Admnistraţia Prezidenţială).

Despre cardul de sănătate

Am lucrat foarte mult cu cei de la SRI, STS. Putem să ştim câţi pacieţi are un medic de familie, ce prescrie. Ca orice nou sistem, la început nu este perfect. Sunt probleme care se îndreaptă. Există şi un lobby împotriva acestor carduri. Cei 300 de milioane câştigate de Guvern sunt pierdute de cineva. Preşedintele nu ştia exact şi a spus că sunt cozi la carduri. De trei luni spunem că de la 1 mai se va introduce cardul. Dacă vii în ultima zi, inevitabil se întâmpla asemenea lucruri. Ne va aduce mari economii, toţi banii economisiţi rămân în sănătate. O să fac o analiză după primele săptămâni de aplicare, să vedem ce a mers prost.

Despre turneul în ţările arabe

Aici a fost o lipsă de comunicare, în general, pe zona de politică externă. Ministrul de Externe vorbeşte cu consilierul prezidenţial, cu domnul Comânescu. Era o vizită organizată de acum un an şi ceva. Am văzut multe comentarii: preşedintele face toată politica externă, Guvernul nu are voie să iasă din ţară. Am semnat lucruri care ţin de activitatea Guvernului. Trebuia să pun eu mâna pe telefon. În Arabia Saudită nu aveam de patru ani ambasador şi urma să merg în vizită. Am vorbit cu domnul Aurescu, care a vorbit cu domnul Comânescu, iar în setul de ambasadori era şi cel de la Riad. Au fost o mie de lucruri pe care le-am pregătit împreună. O să pun mâna pe telefon. Vorbim de câte ori este nevoie. De fiecare dată când m-am văzut cu preşedintele, fie Administraţia Prezidenţială, fie eu am scris pe Twitter.  Nu am fost deranjat de criticile preşedintelui. Relaţia este foarte bună din punct de vedere instituţional şi personal.

Despre aderarea României la Schengen

Este proiectul României. Sper să trecem de zona în care avem o opoziţie pentru că cred că România este pregătită şi cred că pentru ţărle din Schengen este bine ca România să fie în Schengen. Sper ca decizia să se ia în noiembrie, dacă nu, la anul.

Despre modificarea Codului de Procedură Penală, adoptată astăzi de Senat

Am văzut 88 la 20, ceea ce denotă o majoritate neaşteptată. Altfel, nu avem niciun fel de comentarii. Nu cred că este Opoziţie la această lege. A fost o largă majoritate. Nu vreau să-i supăr pe colegii de la PNL sau PDL, dar cred că Opoziţie înseamnă şi alternativă, nu numai critică. Pe legile electorale a fost un acord şi l-am respectat toţi. Nu am văzut la Codul Silvic poziţia lor. Este o singură firmă peste 30%. Eu votez pentru proiectul de Cod Silvic. PNL nu a spus de ce votează Codul Silvic. Am auzit doar că nu este bun.

Eu am fost procuror în vremea în care era formularea propusă. Nu ştiu de ce nu este bună cum este acum, dar dacă 88 de senatori au votat pentru... Nu am participat la plen. Eu spun că poţi să documentezi dosare penale, aşa am făcut eu. Nu am participat la şedinţa Senatului, ar trebui să vorbesc despre ceva la care nu am participat. Dacă erau numai voturile senatorilor PSD, îmi era mai uşor să vă răspund.  Nu ştim ce avem de câştigat dacă vedem o femeie în cătuşe dacă nu a fost condamnată.  Avem condamnări la CEDO referitoare la detenţie mai mult decât în 2014.

Despre reducerea TVA

Aş putea să vă spun că cele patru ţări pe care le-am vizitat sunt ţări cu potenţial de importuri de produse alimentare româneşti. Nu a fost un Guvern care să spună că nu vrea să reducă TVA-ul la alimente. Competitivitate pentru produse româneşti, o reducere a preţurilor, lucru care va fi resimţit de oameni. Anunţul BNR a confirmat că România va fi în situaţia de a avea inflaţie 0. Salariile şi pensiile au crescut, dar nu le mai mănâncă inflaţia.

Toate cifrele pe care le aveţi arată că sumele pe investiţii sunt mai mari decât în 2014, dar nu sunt cheltuite din cauza procedurile greoaie. Atâta timp cât nu mai vine nimeni la licitaţie, pentru că se va depune o plângere, avem o problemă ca societate. Mi se întâmplă să avem licitaţii, fie câştigate de firme, cu care nu putem semna contracte pentru că au fost contestate, fie sunt licitaţii la care nu se mai prezintă nimeni.

Despre Master Planul de Transporturi

Astăzi s-a semnat contractul de semnare a autostrăzii Transilvania. La Sibiu-Piteşti, s-a licitat studiul de fezabilitate şi s-a contestat. Dacă conteşti o licitaţie, depui o garanţie şi pierzi procesul. S-au redus la 20% contestaţiile după norma reglementată. CCR a spus că este neconstituţională şi a crescut la loc. Cred că putem chiar din acest an să dăm drumul la tot ce înseamnă proceduri pentru Sibiu-Piteşti, Comarnic-Braşov. Nu ştiu să vă spun cât va dura. Le voi porni eu şi le va finaliza cineva de la PNL. Culoarul 4 este unul european şi este nevoie de Sibiu-Braşov. Nu se concurează cu Comarnic-Braşov. Sunt finanţate pe finanţări diferite.

Despre supraaciiza pentru autostrăzi

Nu a fost un proiect bun, pentru că nu am reuşit să deblocăm procedurile şi să investim efectiv banii. Ne-a ajutat însă la un spaţiu fiscal. Ca să poţi începe o procedură, trebuia să arăţi că ai banii, altfel Comisia Europeană şi FMI spuneau foarte clar nu.

Despre acţiunea ANAF

800 de milioane de euro în plus faţă de anul trecut, nu credeţi că este de la două tarabe. Este de la mari evazionişti. Aceasta a fost partea pe care am încercat să o arătăm. Mergem la firmele mari şi este foarte bine. Faptul că primeşti bon pentru ce cumperi, că s-au cumpărat case de marcat, că s-au declarat bunuri şi servcii mai multe, cred că am înţeles că putem să plătim taxe mai mici, dar haideţi să plătim tot. Este o chestiune de mentalitate.  Există evazionişti şi în presă. Există oameni care au datorii la buget de stat. Angajaţii lor nu sunt asiguraţi. Cred că trebuie dat un semnal că, peste tot, toată lumea respectă reguli.

Despre atragerea fondurilor europene

Avem proiecte pe care nu le-am trimis spre plată pentru că există sesizări din România făcute de competitori din România, care spun că acolo este o fraudă. Dosarele la fonduri europene înseamnă tone de documente. Pe bună dreptate, specialiştii DNA nu le pot studia într-o zi sau două.

Lupta anticorupţie este un fenomen. Nu este evorba de afectat, este o realitate. Există o uriaşă încetineală în luarea deciziilor. Fiecare demnitar preferă să mai ia o semnătură şi însă o semnătură. Evident că se simte. Nu cred că trebuie terminată vreodată operaţiunea anticorupţie. Cred că nu este bine să comentez eu. După ce am fost atenţionat de CSM în cazul domnului Năstase nu am mai comentat. Eu, ca prim-ministru, nu este normal să comentez decizii ale instanţei.

Despre cererea preşedintelui de a primi stenogramele de la audierea lui Daniel Horodniceanu

Absolut legitimă din moment ce domnia sa semnează. Eu nu am nicio atribuţie. Nici nu l-am întrebat pe ministrul Justiţiei. Nu-l cunosc pe domnul Horodniceanu. Când am propus- o pe doamna Kovesi şi domnul Niţu, eram ministru interimar de Justiţie.

Despre numirea unui director SIE

Cred că actuala conducere este foarte bună. Preşedintele are dreptul să facă propunere. La SRI, aş fi preferat să fie o persoană care să nu fie implicată politic, dar l-am votat pe domnul Hellvig şi cred că va face o treabă bună.

Despre o eventuală negociere cu Iohannis privind păstrarea funcţiei de premier până în 2016

Nu am discutat vreodată aşa ceva. Este de bun-simţ să spună aşa ceva (n.r. că vrea un Guvern PNL). Ce să spună? Că vrea un Guvern PSD? Sunt oamenii care l-au susţinut în campanie.

Despre cazul Şova

Domnul Şova a făcut cerere de a-l trimite în judecată, iar procurorul a spus că vreau să te arestez preventiv. Eu nu am mai auzit aşa ceva. Nu pot să comentez deciziile CCR, chiar dacă, în alte cazuri, nu le-am înţeles.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: