„Mă gîndesc la el ca persoană!” - exclama un taximetrist lăudînd determinarea şi charisma lui Putin. Nu puteam să-i explic pe un drum de cinci minute că fără uriaşa Rusie, superputere mondială, „marele” Putin ar fi foarte mic. Vreau să spun că în politică ceea ce „pare” nu e uşor de izolat de ceea ce „este”. 

Unii spun că discursul lui Igor Matovič  fusese unul ipocrit. Se prea poate, dar nu vorbim despre domnul vecin de la parter. Politica este şi teatru şi adevărul gesturilor se măsură altfel. Ce ştiu eu, poate şi discursul lui Klaus Werner Iohannis a fost ipocrit. Vorba e că a fost, că preşedintele României a simţit că trebuie să spună ceea ce a spus, altfel va fi amendat de alegători, pe cînd aşa obţinuse un cîştig. Ce gîndeşte el? Habar n-am, deşi bănuiesc cîte ceva. 

Nu sunt duhovnicul lui Matovič, nu ştiu ce gîndeşte prim-ministrul Slovaciei. Dar ştiu că a invitat 100 de personalităţi maghiare la comemorarea tratatului de la Trianon de la Bratislava (Pozsony), i-a salutat în maghiară şi a vorbit foarte frumos despre trecutul comun al slovacilor cu maghiarii. Acest om mai tînăr ca mine cu un an a rostit un discurs inteligent şi prietenos, neinsultînd o parte a cetăţenilor slovaci prin ironizarea limbii lor materne. 
 
Nu sunt adeptul teatrului Trianon în nicio limbă. Nu-mi plac coloanele posomorîte, feţele pline de încrîncenare, argumentaţia cum că toată Europa ne-a rănit, mai ales francezii. Dar nu-mi plac nici cei care încerc să-şi facă un capital politic din patriotismul exacerbat. Mai ales dacă sunt ardeleni şi ar trebui să ştie mai mult de-atît.
 
Şi nu-mi place mai ales că am ajuns la aniversarea a treizeci de ani de la revoluţia din 1989 şi la centenarul acestui tratat cu capetele întoarse spre trecut. În loc de analiza reală a celor întîmplate vrem să naţionalizăm adevărul.