Concedieri la CE Oltenia: angajații nu vor primi salarii compensatorii

0
Publicat:

Aproximativ 600 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO), cărora le-au încetat contractele de muncă pe perioadă determinată la începutul acestei luni, s-au prezentat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj pentru depunerea dosarelor de șomaj.

CE Oltenia
600 de angajaţi ai CE Oltenia şi+au depus dosarele pentru şomaj. Foto CE Oltenia

Începând cu 1 aprilie, circa 1.400 de angajați ai CEO ale căror contracte erau pe perioadă determinată au rămas fără loc de muncă, iar de la 1 mai altor aproximativ 300 de persoane le expiră contractele. În județul Gorj, dintre cei 1.400 de foști angajați, sunt așteptați la AJOFM circa 1.050, restul fiind arondați județelor Mehedinți și Dolj.

Directorul AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, a declarat că, la sfârșitul lunii aprilie, va fi organizată o bursă a locurilor de muncă, la care vor fi invitați reprezentanți ai IMM‑urilor care au accesat fonduri din Fondul de Tranziție Justă, în speranța de a facilita reintegrarea profesională a persoanelor afectate de pierderea locului de muncă.

Situația reflectă tensiunile tot mai puternice din sectorul energetic pe bază de cărbune, unde restructurările și adaptările la noile cerințe de mediu și economice determină companiile să reducă forța de muncă, iar angajații cer sprijin și protecție din partea statului.

Fătă salarii comensatorii

Spre finalul lunii trecute, premierul Ilie Bolojan anunţa în urma întâlnirii cu sindicatele CE Oltenia că oamenii nu vor primi salarii compensatorii.

Personal, înțeleg situația socială, însă sunt corect cu dumneavoastră și cu oamenii pe care îi reprezentați și vă spun adevărul. În urmă cu câțiva ani, România și-a asumat niște angajamente în fața Comisiei Europene pentru care a încasat bani. Aceste angajamente și starea economică a C.E. Oltenia au condus la măsurile pe care le vedem acum, incluse în Planul de restructurare a companiei”, a afirmat premierul Bolojan.

Aceste măsuri aflate în implementare au la bază documente aprobate începând cu anul 2020 și fac parte din programul de restructurare și decarbonizare aprobat la nivel național și european.

În plan economic, societatea a încheiat exercițiul financiar 2025 cu o pierdere contabilă estimată la aproximativ 1 miliard de lei, în contextul în care costurile generate de achiziția certificatelor de emisii CO₂, în valoare de peste 2 miliarde de lei, reprezintă 38,5% din totalul cheltuielilor.

În această conjunctură, a fost adoptat Planul de reorganizare, restructurare și redresare financiară care cuprinde măsuri de reducere a cheltuielilor, atât de natură operațională, cât și concedieri, în acord cu calendarul actualizat privind decarbonizarea sectorului energetic și închiderea capacităților pe bază de cărbune. Potrivit acestui plan, reînnoirea contractelor individuale de muncă pe durată determinată care ajung la termenul de încetare la 1 aprilie 2026, respectiv 1 mai 2026, nu va fi posibilă, iar acordarea unor drepturi salariale compensatorii pentru salariații aflați în astfel de situații nu este prevăzută de legislația muncii.

Angajații au protestat luna trecută

Situația de la CEO a generat tensiuni sociale semnificative: angajații au organizat proteste la sediul companiei din Târgu Jiu, iar unii mineri au mers până la București pentru a manifesta în fața instituțiilor statului și a cere sprijin pentru menținerea locurilor de muncă. Protestatarii au denunțat lipsa unor măsuri de protecție socială adecvate și au exprimat nemulțumiri față de întârzierea negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă, spunând că acestea nu pot fi finalizate din cauza neaprobării bugetului pentru 2026.

Reprezentanții sindicatelor au cerut autorităților să urgenteze implementarea legilor privind pensionarea în cadrul companiei și să ofere soluții concrete pentru angajații afectați de restructurare. Liderii sindicali au criticat conducerea CEO, afirmând că managementul se concentrează exclusiv pe reduceri de personal, în loc să identifice soluții de eficientizare care să evite pierderea locurilor de muncă, și au avertizat că sunt pregătiți să continue protestele până când revendicările lor vor fi discutate serios la nivel guvernamental.

În replică, conducerea companiei susținea că analiza personalului și negocierile privind contractul colectiv de muncă sunt în curs, dar sunt condiționate de aprobarea bugetului, fără de care nu pot fi stabilite angajamente clare privind menținerea locurilor de muncă. De asemenea, compania a anunțat că va continua evaluările interne în subunitățile afectate de restrângeri de personal.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite