S-a întors roata: PSD a ajuns la mâna Opoziţiei în Cameră

S-a întors roata: PSD a ajuns la mâna Opoziţiei în Cameră

FOTO Inquam Photos George Călin

Problemele PSD nu se termină odată cu pierderea majorităţii în plenul Camerei Deputaţilor. Social-democraţii au rămas fără două locuri şi în conducerea forului, adică Biroul Permanent, ceea ce înseamnă că nu vor mai putea să impună după bunul plac agenda politică, iar proiectele lor ar putea fi blocate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sesiunea din toamnă a venit cu pierderi semnificative pentru PSD. Prin dezertările din partid şi ruperea coaliţiei cu ALDE, social-democraţii se văd aproape izolaţi la nivelul Biroului Permanent, acolo unde vor avea doar cinci membri din 13. Aşadar, pentru a putea să impună pe ordinea de zi proiectele de lege pe care le vor şi pentru alte decizii, PSD va trebui să negocieze pentru votul a cel puţin alţi doi membri. În prezent, pe lângă cei 5 cinci social-democraţi, în conceducerea Camerei mai sunt trei liberali, un membru ALDE, un membru USR, un membru UDMR şi un reprezentant al minorităţilor. Aşadar, va trebui să atragă cel puţin alte două forţe politice.
 
În urmă cu doar câteva luni, când Liviu Dragnea era în libertate şi conducea partidul, PSD avea singur majoritatea la Cameră, din moment ce-şi pusese şapte oameni în poziţii de conducere. Mai mult, alături de ei era şi un reprezentant al ALDE, iar de cele mai multe ori erau susţinuţi şi de deputatul minorităţilor. Însă dezertările care au dus la slăbirea partidului au dus şi la pierderea puterii în Camera Deputaţilor, lucru vizibil şi prin faptul că în prezent PSD are nevoie de aproximativ 30 de aleşi pentru a-şi asigura majoritate în for.

Importanţa Camerei Deputaţilor

Printre categoriile de legi care sunt dezbătute şi votate în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. sunt iniţiative care ţin de legislaţia penală, organizarea şi funcţionarea autorităţilor judecătoreşti, a unor instituţii de control, cum e Curtea de Conturi, acte normative din domeniul administraţiei, precum şi schimbările la nivel de legislaţie electorală. Aşadar, în cazul în care Opoziţia va forţa proiectul privind alegerea primarilor în două tururi, acesta ar putea fi pus pe agenda plenului Camerei Deputaţilor, din moment ce Biroul Permanent nu mai e controlat de PSD, iar în plen există premisele formării unei alte majorităţi de conjunctură. Însă pe acest subiect apare şi o problemă, pentru că UDMR se alătură PSD când vine vorba de modul de alegere a primarilor. 
 

Pe de altă parte, PSD vede cum se întoarce roata în ceea ce priveşte raportul politic şi faptul că va trebui să cedeze la cererile Opoziţiei. Când social-democraţii controlau lejer Parlamentul, mâna lor de fier a putut fi observată când în septembrie 2017 au încercat să numească tot ei în funcţii pe aleşii Opoziţiei pe care îi agreau sau în februarie 2019, când la Senat nu au acceptat niciun ales al PNL sau USR într-o funcţie de conducere la nivelul comisiilor, deşi aceştia aveau dreptul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările