Atunci, cu două luni înainte de alegeri, d-na Gabriela Firea, purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD, l-a atacat pe dl Klaus Iohannis într-o manieră şocantă. A fost una din gafele majore ale taberei Ponta, cu efect de bumerang la urne.

Suntem din nou în an electoral şi era de aşteptat, în lamentabila tradiţie a necivilizaţiei noastre politice, să se recurgă la orice mijloace. Însă cei care au sărit cu sălbăticie la d-na Dăncilă, pe motiv de adopţie a fiului său, au ignorat potenţialul de empatie pe care-l poate stârni intrarea brutală într-o zonă atât de delicată. Până şi dl Rareş Bogdan, vehementul critic constant al primului-ministru, a sărit în apărarea sa de această dată.

Asocierea, din nou, a preşedintelui Iohannis cu simboluri naziste ori atacurile de tip securistic la adresa d-lui Dacian Cioloş fac parte din acelaşi arsenal al urii revărsate cu o intensitate greu suportabilă peste societatea românească. Ne regăsim mulţi în cuvintele lui Gandhi: „Lumea e obosită de ură“. Nu şi hoitarii dezlănţuiţi în faţa celor patru rânduri de alegeri planificate, într-o succesiune paralizantă pentru ţară, la fiecare şase luni.

„Ura distruge cetatea.“ - proverb armean

În ceea ce priveşte disputele din lumea presei, acestea exprimă, din păcate în termeni de maidan, reconfigurările pre-electorale de forţe, adesea obscure.

Mai trist e că până şi breasla literară se coboară la nivelul circului de mahala, din cauza unui premiu care, decernat de ziua lui Eminescu, ar trebui să fie prilej de bucurie a spiritului. „Au transformat o sărbătoare a premierii într-un eşec de domeniul fantasticului“, a conchis cu amărăciune dl Liviu Ioan Stoiciu, laureatul final al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia. Preferatului iniţial al juriului, d-lui Constantin Abăluţă, i-a fost retras premiul pentru că, din motive de sănătate, n-a putut participa la ceremonia de premiere de la Botoşani. Şi i s-a cerut rambursarea valorii premiului, căci banii îi fuseseră deja transferaţi.

Dincolo de procedurile stângaci invocate de organizatori pentru această gestiune ignobilă, rămâne avertismentul transmis, cu firească mâhnire, de octogenarul poet Constantin Abăluţă, într-un inspirat şi delicat răspuns poetic în faţa jenantei situaţii în care a fost pus:  

„aiureala cu decrete regulamente cutume
e craterul morţii lente care ni s-a dat ca popor
odată cu limba moştenind zbenghiul neaşezării în veci.“

Nu ştim câtă piatră pe piatră va mai rămâne după faza confruntării politice finale în care am intrat. De aceea e bine să ne amintim, cât încă mai e vreme, o înţeleaptă vorbă armeană: „ura distruge cetatea“.