Ponta: „Mitul cu Băsescu mare negociator a murit. Am pierdut 9 miliarde de euro la negocierile de la Bruxelles”

Ponta: „Mitul cu Băsescu mare negociator a murit. Am pierdut 9 miliarde de euro la negocierile de la Bruxelles”

Ponta, critici dure pentru Băsescu în urma negocierilor de la Bruxelles  FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta s-a arătat extrem de dezamăgit de rezultatul negocierilor pentru bugetul multianual de la Bruxelles. Premierul a precizat că România a pierdut 9 miliarde faţă de ceea ce se convenise iniţial. El a explicat că în urma acestor negocieri, România a ajuns la nivelul cel mai de jos la care putea ajunge, iar în următorii şapte ani vom avea probleme serioase.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu e importantă reacţia preşedintelui. Trebuie să ştim că România avea o alocare de 48 de miliarde şi am obţinut doar 39 de miliarde. Preşedintele a încercat să prezinte un eşec ca o mare victorie. Asta este realitatea: am pierdut 9 miliarde. Restul este PR. Asta a fost şmecheria de PR a preşedintelui: să intre în detalii pe care nu mulţi le cunosc", a explicat Ponta.

„Când preşedintele Barroso a propus pentru România 48 de miliarde asta era ideea, că România avea foarte puţin. Să nu credeţi că nu avea ce face cu banii.

Bugetul UE a fost redus cu 40 de miliarde, în urma negocerilor. Este o mare realizare ca din 40 de miliarde de reduceri România să aibă 9", a mai spus premierul.  

„Nu ştiu dacă obţineam mai mult decât preşedintele, dar cu siguranţă nu obţineam mai puţin, dar preşedintele nu a obţinut nimic. Asta este limita de jos în ceea ce a obţinut România. Să nu considere preşedintele că încălcăm nu ştiu ce acord. Legenda cu preşedintele mare negociator a murit astăzi.

Acordul de coabitare ţine doar până la anul, dar eşecul negocierilor ne afectează din 2014 până în 2020. Nu mă afectează doar pe mine, că nu cred că stau premier până în 2020. În momentul în care obţi jumătate din ceea ce obţine Polonia şi în vechiul buget şi acum, asta este grav. Cum vom reduce decalajul faţă aceste ţări. Realitatea este clară. Nu poţi să o prezinţi ca un mare eşec", a precizat premierul.

„Atunci când m-am dus la Bruxelles şi am discutat u domnul van Rompuy şi cu domnul Barroso lucrurile erau agreate, după care, uite că s-a făcut vineri şi nu am obţinut nimic. Din păcate, ceea ce vă spun acum nu este o declaraţie politică. Problema noastră este cum vom gândi bugetele României pentru perioada 2014-2020. Uitaţi-vă la cifre, nu la ceea ce vă prezintă domnul Băsescu. Dânsul este un bun poltician şi vă prezintă lucrurile negative ca şi cum am fi obţinut ceva. Mai jos de atât nu puteam fi. Nici dacă vroiau să ne mai ia, nu mai aveau ce.

Nu pot să dau lecţii de negociere nimănui. Nu poţi să spui că sunt un mare negociator, lăsaţi-mă pe mine!. Nu poţi să nu obţii nimic şi să prezinţi ca o victorie. Asta e PR şi noi nu avem nevoie de PR, avem nevoie de negociere", a conchis premierul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: