
Gabriela Firea a anuţat că în şedinţa de miercuri Executivul a aprobat un proiect prin care studenţii pot contracta credite de 10.000 de euro, iar tinerii cu familii şi cuplurile pot lua credite de 15.000 de euro, garantate de stat.
„S-au adoptat mai multe hotărâri care cred că vor îmbunătăţi măcar parţial viaţă românilor. Un proiect care a fost de multe ori solicitat de către tineri, anume posibilitatea că tinerii studenţi sau ieşiţi din perioada studenţiei să beneficieze de creditare cu garanţia statului. Cei mai mulţi dintre tineri, neavând proprietăţi sau venituri crescute, nu pot să justifice posibilitatea în faţa unui agent bancare că pot să restituie un credit.
Împreună cu Ministerul Finanţelor am venit cu acest proiect, o posibilitate a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, precum şi tinerilor care nu mai sunt în studenţie să contracteze credite cu garanţia statului”, a declarat Gabriela Firea, la finalul şedinţei de guvern de miercuri.
Ministrul Familiei a precizat că studenţii vor putea să beneficieze de 10.000 de euro, în lei, cu o garanţie de 80% oferită de stat, în timp ce tinerii care au familie sau sunt în cuplu pot să beneficieze de 15.000 de euro, tot în lei, cu garanţia statului.
Ce cheltuieli sunt eligibile
În ceea ce priveşte cheltuielile eligibile, pentru studenţi se pot face plăţi vizând publicarea unor lucrări ştiinţifice, plata în avans a chiriei, dar şi alte nevoi personale. Pentru tineri, în cadrul programului Family Start, se pot achita cheltuieli pentru creşă, grădiniţă, achiziţionarea unui autoturism cu 7-8 locuri, avans pentru locuinţă sau alte nevoi personale.
„Noutatea constă în faptul că până acum nu am avut în România credite dedicate tinerilor, studenţi sau nu, care să aibă garanţia statului. În acest moment, dacă un tânăr merge în sistemul bancar, trebuie să vină cu dovada unor venituri crescute”, a completat Firea.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: