Băsescu, despre retragerea distincţiei în cazul Tokes: „Aştept raportul Consiliului”

Băsescu, despre retragerea distincţiei în cazul Tokes: „Aştept raportul Consiliului”

Şeful statului aşteaptă să afle motivarea Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” pentru a decide dacă îi retrage sau nu decoraţia lui Laszlo Tokes FOTO Tudor Iovu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la B1Tv, că aşteaptă raportului Consiliul de Onoare la Ordinului „Steaua României” înainte de a decide retragerea sau nu a distincţiei acordate lui Laszlo Tokes, menţionând că nu doreşte repetarea istoriei din cazul Corneliu Vadim Tudor.

Întrebat dacă îi va retrage Ordinul „Steaua României” europarlamentarului Laszlo Tokes, aşa cum recomandă Consiliul, Băsescu a răspuns că doreşte să vadă motivarea şi că procesul nu este unul simplu.
 
„Trebuie să facă un raport argumentat. Eu nu spun că ceea ce a făcut Laszlo Tokes este un lucru care să ne placă, este admisibil. Nu spun că este, dar am o experienţă. Vezi cazul Vadim Tudor. Vă aduceţi aminte când am vrut să-i retrag Ordinul „Steaua României” lui Vadim Tudor? S-a emis hotărârea membrilor Ordinului, s-a făcut o argumentaţie pentru asta, un raport. (...) După care Vadim Tudor a atacat în instanţă acel document cu argumentele pentru ridicarea decoraţiei şi Administraţia Prezidenţială a pierdut. Eu emisesem decretul în baza acelui raport al Consiliului. În instanţă a fost anulată aplicarea decretului. Nu o să repet asta fără să fiu foarte atent. A fost singurul decret anulat în instanţă în 9 ani de mandat", a spus Băsescu.
 
Membrii Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” au decis, miercuri, să propună preşedintelui Traian Băsescu retragerea distincţiei oferite europarlamentarului Laszlo Tokes, a declarat Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.
 
Decizia a fost luată cu cinci voturi „pentru” şi o abţinere. Haiduc a precizat că decizia finală aparţine preşedintelui.
 
Anterior, Tokes a părăsit şedinţa Consiliului în semn de protest faţă de refuzul membrilor de a-i permite să fie apărat de un avocat.
 
Iniţiativa de retragere a distincţiei acordate lui Laszlo Tokes reprezintă o acţiune „extrem de preocupantă", un gest de umilire a comunităţii etnicilor maghiari din România, având scopul de intimidare a celor care solicită autonomia maghiarilor, apreciază Ministerul ungar de Externe.
 
 

Citeşte şi:

 
Declaraţiile vicepreşedintelui Parlamentului European, europarlamentarul Laszlo Tokes, din vara acestui an au născut reacţii puternice din partea societăţii civile din Româia, dar şi a preşedintelui, prim-ministrului şi a celor mai importanţi politicieni români. Cu toate acestea, până în prezent, singura măsură concretă a fost convocarea Ordinului Naţional „STEAUA ROMÂNIEI” la Adunarea Generală pentru alegerea Consiliului de Onoare al ordinului.
 
 
Eurodeputatul Laszlo Tokes susţine că un membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie a solicitat Guvernului britanic să spună ce demersuri va întreprinde către Guvernul României, în contextul în care Laszlo Tokes este vizat să-i fie retras Ordinul „Steaua României“.
 
 
Europarlamentarul Corina Creţu a adresat, joi, o scrisoare deschisă Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României”, în cuprinsul căreia atrage atenţia cu privire la “atitudinile extremiste” ale eurodeputatului Laszlo Tokes.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: