FOTO Cum lucra mafia cioclilor mână-n mână cu SMURD-ul, Ambulanţa şi Poliţia să vămuiască familiile morţilor. Ce spune secretarul de stat Raed Arafat

FOTO Cum lucra mafia cioclilor mână-n mână cu SMURD-ul, Ambulanţa şi Poliţia să vămuiască familiile morţilor. Ce spune secretarul de stat Raed Arafat

„Servicii Funerare Orăşanu” este una dintre firmele implicate în acest caz FOTO Eduard Enea

Zeci de poliţişti şi angajaţi de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov au fost ridicaţi luni dimineaţă de procurorii bucureşteni fiind suspectaţi că au luat mită de la firme de pompe funebre pentru a da informaţii despre persoane aflate în stare critică sau care au murit în accidente.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, suspecţii ar fi fost cooptaţi în reţea de către reprezentanţii a patru firme de pompe funebre care le dădeau sume cuprinse între 300 şi 700 de lei ori de câte ori le spuneau că sunt chemaţi prin apelul de urgenţă 112 la pacienţi în stare critică. Astfel, aveau şanse să ajungă primii la famiilile celor decedaţi pentru a le prezenta ofertele de înmormântare. Potrivit anchetatorilor, uneori, angajaţii acestor firme îşi ofereau serviciile chiar înainte de decesul pacienţilor. „Reprezentanţii firmelor de pompe funebre nu ştiau unii de alţii, iar angajaţii statului de obicei sunau la cei care îi plăteau mai bine. S-a întâmplat însă să sune şi la două-trei firme odată şi aceştia să se întâlnească la uşa unui pacient”, arată anchetatorii. 

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat pentru „Adevărul” că în lunile aprilie – mai ar fi primit semnale atât din interiorul sistemului, cât şi de la rudele unor pacienţi care spuneau că există o astfel de problemă.

„Adevărul“: Când a fost sesizat Ministerul Sănătăţii în legătură cu această reţea?

Raed Arafat: Prin lunile aprilie - mai am primit semnale, atât din interiorul sistemului, cât şi de la rudele unor pacienţi care spuneau că există o astfel de problemă. 

Concret, totul a pornit de la faptul că unele persoane se foloseau de funcţia lor în sistemul de urgenţe ca să faciliteze unor firme de pompe funebre accesul la populaţie, la rudele pacienţilor decedaţi sau aflaţi în stop cardiac. Reprezentanţii firmelor de pompe funebre ajungeau imediat la faţa locului şi îşi ofereau serviciile. 

Era un fel de bătălie – cine ajunge primul. În momentul în care dai telefon la 112 şi la două-trei minute vine cineva şi îţi oferă serviciile unei pompe funebre deşi o echipă este la tine acasă şi resuscitează un pacient în stop cardiac, e normal că începi să îţi pui nişte semne de întrebare...Imediat am luat măsuri, am făcut toate demersurile necesare şi am contactat Poliţia, respectiv Parchetul. Bineînţeles, a durat ceva, pentru că trebuiau adunate probe. 

Spuneţi că sesizări aţi primit şi din interior. Mai exact de la cine?

Raed Arafat: De la colegii pompieri, de la paramedici, de la medici şi asistenţi, care şi-au dat seama că ceva nu este în regulă pentru că, de fiecare dată când ajungeau la o locaţie unde a fost solicitat SMURD-ul sau ambulanţa, imediat apăreau reprezentanţii firmelor de pompe funebre. E important că sesizările au venit de la cadre medicale pentru că putem stopa acest fenomen care risca să ia amploare. Acum, cred eu că cei care vor fi abordaţi de reprezentanţii unor pompe funebre nu vor da curs solicitărilor, ştiind că este un lucru extrem de grav şi că riscă să se aleagă şi cu întocmirea unui dosar penal. Prin urmare, vrem să atragem atenţia angajaţilor că astfel de afaceri făcute pe spatele familiilor şi a sentimentelor lor trebuie sistate imediat. 

Ce măsuri va lua ministerul împotriva angajaţilor implicaţi?

Raed Arafat: Eu sunt convins că vor fi luate măsuri împotriva lor şi în ceea ce priveşte partea administrativă pentru că impactul asupra sistemului a fost mare. Au pus sistemul de urgenţă într-o situaţie foarte dificilă în faţa populaţiei. Practic, sistemul trebuie să se delimiteze de astfel de acţiuni şi prima măsură pe care a luat-o Ministerul Sănătăţii a fost faptul că a solicitat ancheta în acest caz. Ministerul nu avea pârghiile legale necesare pentru a verifica şi pentru a depista care sunt persoanele din spatele unei asemenea afaceri. Nu ţinea de competenţa noastră. În cazul de faţă, doar organele de specialitate puteau să arate cine sunt vinovaţii. 

Cum acţionau membrii reţelei 

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că învinuiţii, angajaţi ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), ai Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti - Ilfov (SABIF) sau agenţi de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, transmiteau, în baza unei înţelegeri prealabile, către reprezentanţi ai unor firme de pompe funebre date cu caracter personal şi medical privind persoane decedate, precum şi date privind aparţinătorii acestora (nume, adresă, număr de telefon), de care luau cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu. 

Mai mult, au fost momente în care pacientul încă trăia, iar reprezentanţii firmelor de pompe funebre băteau la uşă să-şi ofere serviciile. „În momentul în care dai telefon la 112 şi la două-trei minute vine cineva şi îţi oferă serviciile unei firme de pompe funebre deşi o echipă este la tine acasă şi resuscitează un pacient în stop cardiac, e normal că începi să îţi pui nişte semne de întrebare. Era un lucru penibil”, a explicat secretarul de stat Raed Arafat. De altfel, dosarul, în care sunt aduse acuzaţii de luare şi dare de mită, dar şi de divulgare de informaţii nedestinate publicităţii a fost constituit ca urmare a unei sesizări a Ministerului Sănătăţii. „Prin lunile aprilie - mai am primit semnale, atât din interiorul sistemului, cât şi de la rudele unor pacienţi care spuneau că există o astfel de problemă”, a mai arătat Arafat. 

Percheziţii şi mandate de aducere

La acţiunea de luni dimineaţă au participat 12 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi peste 150 de lucrători de poliţie din cadrul DGPMB (Serviciul Omoruri şi Serviciul Investigaţii Criminale) şi DGA, fiind efectuate 17 percheziţii domiciliare şi, de asemenea, puse în executare 26 mandate de aducere. În total însă au fost audiate peste 50 de persoane, multe în calitate de martori. Dintre cele 26 de persoane învinuite, 10 sunt poliţişti, una este angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), trei sunt reprezentanţi ai unor firme de pompe funebre, iar restul personal medical. 

Mită de la patronii firmelor de pompe funebre
 
„Pentru fiecare caz concretizat cu încheierea unui contract de servicii funerare funcţionarii menţionaţi primeau, cu titlu de mită, o sumă de bani de la reprezentanţii firmelor de pompe funebre, potrivit unei înţelegeri anterioare”, precizează anchetatorii.
 
Potrivit unui comunicat emis luni de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în cursul lunii decembrie 2013, procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de 26 persoane pentru luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.
 
Printre suspecţi ar fi zece poliţişti de la Secţiile 22 şi 25 din Capitală, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.
    
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, Alis Grasu, a declarat că sprijină ancheta autorităţilor, pentru rezolvarea acestui caz, cu atât mai mult cu cât faptele comise de angajaţi ai instituţiei sunt interzise prin regulamentul intern şi fişele de post.

„Conducerea SABI sprijină ancheta autorităţilor competente ale statului în acest caz. Regulamentul intern şi fişa postului interzic aceste fapte”, a spus Alis Grasu.
 

Citeşte şi:

 
Procurori DIICOT şi poliţişti de la BCCO au reuşit să captureze în România pe doi dintre cei mai periculoşi traficanţi de droguri sintetice din Europa. Cei doi fac parte dintr-o grupare anihilată joi, când au avut loc 10 percheziţii la Alba Iulia şi una la Oradea. Vineri, Tribunalul Bucureşti a emis 5 mandate de arest preventiv, dintre care trei pe numele unor cetăţeni români.
    
 
13 persoane au fost reţinute, marţi noapte, de procurorii DIICOT, în dosarul de contrabandă cu ţigări în care au fost făcute 43 de percheziţii domiciliare. Şapte dintre suspecţi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Printre cei pe care procurorii îi vor după gratii se numără şi un ofiţer de poliţie de frontieră, şef de tură la Vicovu de Sus.
 
 
43 de percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în judeţele Suceava. Sunt vizate două grupări care au introdus ilegal în România ţigări de contrabandă în valoare de peste cinci milioane de lei. În dosar este vizat un ofiţer de poliţie de frontieră, şef de tură la SPF Vicov, care ar fi sprijinit şi protejat traficanţii de ţigări.
 
 
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au reuşit să mai facă încă o „victimă“ în dosarul „Albiţa II“, după ce, aseară, lotul vameşilor ajunşi după gratii în arest preventiv a crescut la 18.
 
 
Mai multe percheziţii au avut loc marţi la Penitenciarul Jilava – Bucureşti pentru prinderea unor persoane suspecte trafic de droguri de mare risc, luare şi dare de mită. De asemenea, sunt căutat şi persoane care ar fi introdus bunuri şi obiecte interzise. Cinci persoane au fost reţinute.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Peste 50 de persoane au fost duse luni la audieri FOTO Eduard Enea

Imagini din aceeasi galerie
  • Peste 50 de persoane au fost duse luni la audieri FOTO Eduard Enea
  • „Servicii Funerare Orășanu” este una dintre firmele implicate în acest caz FOTO Eduard Enea
Distribuie imaginea
citeste totul despre: